PREZENTĂRI

 

 

PANEL A: REFORMELE NEO-LIBERALE ÎN ROMÂNIA: DISFUNCȚIONALITĂȚI ECONOMICE ȘI DEZVOLTARE INEGALĂ

Data: Joi, 23 Martie, 16:00 – 18:00

 

Moderatoare:

Lara Merling

Afiliere instituțională: Boston University Center for Global Development

 

 

A1. Reforma pensiilor publice – o componentă majoră a ultimului pachet neoliberal

Andrei Mocearov

Afiliere instituțională: Profesor asociat, Academia de Studii Economice din Bucuresti

 

Rezumat: Pensia publică este în esență un concept socialist care exprimă solidaritatea inter-generațională, fiind considerată o prelungire a salariului. Pensia publică reprezintă o formă avansată a emancipării sociale. În capitalism, pensia, impropriu denumită așa, este de regulă o formă de proprietate individuală și reprezintă averea capitalizată a economisirilor realizate în cursul perioadei active de muncă. Cu toate acestea, pensiile publice s-au dezvoltat în capitalism, în special după al doilea război mondial, în contextul în care mișcările socialiste de tip marxist erau relativ răspândite și atractive și creau o presiune de emancipare socială. Contrarevoluția neoliberală de la sfârșitul anilor 1970-începutul anilor 1980, a avut de la început pe agendă eliminarea treptată a pensiilor publice. Primul experiment a fost realizat în Chile de economiștii școlii de la Chicago, găzduiți generos de regimul dictatorului Pinochet.

Reducerea și eliminarea treptată a pensiilor publice este motivată de imperativul sustenabilității financiare a bugetelor publice amenințate chipurile de inversarea piramidei demografice.  În acest sens a fost inventată schema celor trei piloni prin care se face treptat transferul de la pensiile publice (pilonul 1) la economisirile individuale (pilonul 3) prin dezvoltarea graduală a unui pilon de tranziție (pilonul 2). În același timp, schema de pensie care asigură o rată de înlocuire dată (raportul între pensie și ultimele salarii) – “defined benefit scheme” – care reprezenta regula acum câteva decenii, este înlocuită cu schema de pensie care are ca referință contribuțiile sociale plătite de-a lungul întregii activități – “defined contribution scheme”. Aceasta depinde de decizii de economie politică a unor guverne supuse restricțiilor bugetare impuse de paradigma dominantă a macroeconomiei austerității. Nu întâmplător, reforma pensiilor din România este plasată în PNRR la capitolul reformei fiscale, secțiunea sustenabilității financiare. Lucrarea argumentează de ce pensiile private nu pot oferi mai mulți bani decât pensiile publice, ci doar mai multe riscuri, și de ce amenințările cu inversarea demografică și sustenabilitatea financiară sunt exagerate.

 

 

A2. Geografii deraiate? Asupra conceptului de dezvoltare inegală: o abordare spațială a percepției românilor

Aurelian Giugăl

Afiliere instituțională: Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (CICADIT), Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din București

George Secăreanu

Afiliere instituțională: Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole – Universitatea „Ovidius” din Constanța, Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (CICADIT)

 

Rezumat: Societățile contemporane se dezvoltă inegal. Spațiile prospere economic sunt contrabalansate de altele sărace. Aceasta conduce la o incredibilă polarizare economică: un procent mic din totalul populației (1%) deține mai mult de jumătate din bogăția lumii. România în ansamblu funcționează ca o periferie în raport cu țările dezvoltate din Europa. Intern, țara noastră își are propriile periferii economice, estul și sud-vestul țării fiind mult mai puțin dezvoltate decât, spre exemplu, regiunea București-Ilfov. S-a scris mult despre dezvoltare inegală, inclusiv în țara noastră. În contextul dezvoltării regionale apare însă un câmp neacoperit de cercetare, mai exact, până acum, nu s-a discutat cum este percepută inegalitatea și ce cred oamenii despre cum trebuie ea abordată. Se consideră oamenii bogați sau săraci? În viziunea românilor sunt mai importante egalitatea și siguranța sau libertatea? Și cât de mulțumiți sunt ei de felul în care trăiesc? Mai mult, sunt diferențe regionale sau există o anumită uniformitate a răspunsurilor lor? Folosind datele unui sondaj CCSAS, sondaj realizat în țara noastră cu persoane de peste 18 ani, în intervalul octombrie-decembrie 2021, vom analiza percepția oamenilor privind egalitatea/inegalitatea. Datele sondajului subliniază că cei mai săraci se consideră cei din regiunile de dezvoltare Sud-Est și Sud. Suplimentar, răspunsurile celor chestionați spun o poveste simplă: într-o societate contemporană tot mai inegală, cu o proporție semnificativă a celor care se declară săraci, deloc mulțumiți și nu prea mulțumiți de felul în care trăiesc, oamenii nu doresc să trăiască în comunități și spații care nu le oferă siguranță. Aleg libertatea în detrimentul egalității, dar pun siguranța deasupra libertății.

 

 

A3. Dezindustrializare prin privatizare: o analiză a dinamicilor economice din cadrul industriei chimice din România

Zoltán Mihály

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: Studiul descrie micro-fundațiile dezindustrializării din industria chimică românească. În decursul procesului de integrare UE, regimurile de integrare transnațională au exacerbat dependența de investiții străine. În schimb, politicile de privatizare în masă și inadecvarea politicilor de dezvoltare au cauzat inadaptarea la cerințele pieței la numeroase întreprinderi de stat. Dezindustrializarea este descrisă din perspectiva a două întreprinderi: Melana și Fibrex. Ambele au avut un parcurs specific de dezindustrializare. Melana a trecut printr-o serie de re-tehnologizări eșuate care i-au adâncit problemele de operare. Întreprinderea a fost lichidată de stat, nefiind privatizată vreodată. Fibrex a fost privatizat, fapt ce i-a cauzat declinul. În lipsa organelor de monitorizare a competiției neloiale, investitorii străini să demanteleze capacitățile de producție și să concedieze aproximativ 2900 de angajați. Datele empirice contribuie la cadrul conceptual al regimurilor de integrare transnaționale, evidențiind aspectele negative ale acestora.

 

 

A4. – Orașul românesc post-socialist și procesul de restructurare urbană. O perspectivă geografică asupra procesului de dezindustrializare din România

Ioan Sebastian Jucu

Afiliere instituțională: Directorul Departamentului de Geografie, Universitatea de Vest, Timișoara

 

Rezumat: Realitățile prin care orașul și sistemul urban românesc a comportat numeroase schimbări spațiale și funcționale reprezintă un atribut incontestabil ale metamorfozelor urbane, care a atras atenția specialiștilor din diferite domenii, și a geografilor deopotrivă. Schimbările socio-spațiale și funcționale, dar și cele de ordin cultural, prin intermediul percepției asupra spațiului urban, sau a peisajului cultural al orașului românesc post-socialist au fost determinate în mod direct de procesul de dezindustrializare, care alături de re-industrializare și terțiarizare, ori prin procese specifice reconversiei spațiului urban a condus la multiple transformări pozitive și negative, precum și la perspective de dezvoltare inegală cu multiple consecințe atât în cadrul vieții urbane de zi cu zi a locuitorilor, cât și în contextul peisajului urban. Comunicarea de față, la peste trei decenii de dinamică post-socialistă a orașului românesc, vine să ilustreze o perspectivă geografică a celor mai importante schimbări determinate de complexul proces al dezindustrializării, fiind bazată atât pe cercetări anterioare asupra unor studii de caz concrete, dar și pe abordări actuale ale unor perspective materializare prin filtrul schimbărilor produse în spațiul urban românesc. Noi spații creative, noi structuri spațiale și funcționale alături de spații derelicte aflate în ruină, vin să contureze și să argumenteze o realitate care pune în evidență faptul că așezările umane românești urmează destinul societăților urbane dezvoltate dar mențin, în același timp în mare măsură, tendințe specifice unor puternice rămâneri în urmă sau apartenențe unor ample ignorări ale politicilor actuale de dezvoltare urbană în ciuda ambițiilor de adaptare a orașului românesc la lumea urbană avansată. Prezenta lucrare prezintă, sintetic, cele mai importante perspective ale proceselor de dezindustrializare din punct de vedere geografic, ilustrând cele mai relevante schimbări, tendințe, percepții și perspective desprinse din cercetările centrate pe orașele mari, mijlocii și mici ale României și chiar pe unele așezări rurale în care procesul de industrializare și-a pus amprenta în mod activ în perioada comunistă din România.

---

---

 

 

PANEL B: ECOLOGII POLITICE ȘI LANȚURI DE PRODUCȚIE ALIMENTARĂ

Data: Joi, 23 Martie, 16:00 – 18:00

 

Moderator: 

Camil Pârvu

Afiliere instituțională: Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București

B1. Resălbăticire spontană in ruinele post-agrare ale insulelor dunărene

Ștefan Dorondel

Afiliere instituțională: Institutul de Antropologie “Francisc I. Rainer”, Academia Română

 

Rezumat: Insulele fluviale au fost arareori studiate de istorici şi de antropologi, în primul rând pentru că arareori sunt locuite. In ciuda vacuităţii lor umane, insulele fluviale sunt prezente în viaţa populaţiilor riverane. In aceasta prezentare, analizez procesul gradual de resălbăticire al insulelor dunărene (Dunărea de Jos) în ruinele agro-industriale socialiste. O analiză a folosirii insulelor în ultima sută de ani arată că insulele dunărene au fost spaţii de producţie agro-industrială fiind încorporate în economia locală şi naţională. Politicile neoliberale de după 1989 au împins insulele dunărene în spaţii interstiţiale instituţionale şi economice care au permis proliferarea speciilor nonumane. Aflate nu doar între două maluri dar şi între legi internaţionale, state naţionale şi procese geomorfologice şi hidrologice, insulele dunărene au suferit transformări socio-naturale masive, ceea ce înseamnă că resălbăticirea lor nu se afla totuşi în afara sferei de acţiune umane. Această prezentare contribuie la o redefinire a conceptului de “feral proliferations” (Anna Tsing) şi la lărgirea perspectivei de istoria şi antropologia mediului bazate pe materiale etnografice din sud-estul Europei.

 

 

B2. Suveranitate alimentară în România: între populism și progresism

Irina Velicu

Afiliere instituțională: Centrul de Studii Sociale, Universitatea din Coimbra

Hestia Delibas

Afiliere instituțională: Centrul de Studii Sociale, Universitatea din Coimbra

 

Rezumat: În contextul acutizării crizei alimentare și climatice, populismul agrar se reactivează ca suveranitate alimentară, un discurs acaparat de populiști naționaliști. Deseori populismele (agrare sau extractiviste) reproduc politici de excludere și marginalizare împotriva acelorași categorii pe care pretind să le sprijine. Pornim de la premisa că populismul necesită o analiză a condițiilor materiale și relaționale care ajung să se articuleze în cadrul unor astfel de discursuri. Dezbatem conceptul de ´populism agrar´ analizând două probleme esențiale în care se pot observa aceste condiții și cum se manifestă ele în România: concentrarea pamanturilor și monopolul asupra semințelor. Ne propunem să analizăm discursurile mișcării globale Via Campesina (Calea Țărănească) și ale asociației membre, Eco Ruralis, din România. Potrivit interviurilor realizate cu membrii acestei asociații, agricultura țărănească devine din ce în ce mai dependentă de achiziționarea semințelor industriale și nu mai este susținută public pentru cultivarea varietaților locale. Politicile economice de tranziție au invalidat agricultura de subzistență, ceea ce a condus la migrație și abandonarea-acapararea pământurilor. Argumentul nostru conceptual este că logica politică suveranistă bazată doar pe ontologie nu poate evita reacții protecționist-conservatoare. Aplicat la contextul uzurpării resurselor naturale ca problemă globală a industrializării și expansiunii ideologiei neoliberale, conceptul de suveranitate se transformă într-un fel care permite exercitarea unor poziționalități politice emancipator-egalitariste diverse. Argumentul nostru empiric este că dincolo de esențialism sau poziționare identitară strategică, populismul agrar ca mișcare globală pentru suveranitate este emancipator, fiind axat pe solidaritate transnațională și intersecțională.

 

 

B3. Privatizarea naturii sălbatice și rolul capitalului transnațional în construirea Carpațiilor ca periferie verde a Europei

George Iordăchescu

Afiliere instituțională: Departamentul de Științe Politice și Relații Internaționale, Universitatea din Sheffield, Marea Britanie (Department of Politics and IR, The University of Sheffield, UK)

 

Rezumat: Extinderea ariilor protejate este încorporată în agendele regionale de creștere verde, cum ar fi Pactul Verde European, și constituie un element central al unor acorduri internaționale recente precum Cadrul Global pentru Biodiversitate Post-2020 adoptat recent la Montreal, care propune diferite scenarii pentru consolidarea protecției stricte a naturii. Avocații acestor idei sugerează că interesul crescut pentru conservarea naturii sălbatice deschide o nouă eră în cooperarea interguvernamentală marcată de revalorizarea sălbăticiei (wilderness) în sectoare precum agricultura, energia și dezvoltarea infrastructurii verzi. Înțeleasă ca parte a unei încercări globale de controla suprafețe mari de teren unde natura este lăsată să se dezvolte după propriile reguli, tendința europeană de protecție strictă a sălbăticiei este explorată în această prezentare ca un proces de re-teritorializare dublat de emergența unei noi resurse. În strategiile UE de creștere economică, această resursă este relevantă nu doar pentru atenuarea colapsului biodiversității dar și pentru adaptarea la schimbările climatice și reziliența energetică. Deși au luat avânt doar în ultimul deceniu, proiectele ce propun protecția strictă a naturii deja au un impact important asupra relațiilor oamenilor cu mediul în zone marginale ale Europei, precum Munții Carpați. Această intervenție va discuta strategiile prin care inițiativele de creare a unor zone de protecție strictă (precum arii private protejate sau zone de resălbăticire) crează periferii verzi unde actori importanți ajung să controleze accesul la resurse naturale, bunuri comune și producția cunoașterii despre natura ce urmează a fii construită ca sălbăticie. Dezvoltarea Carpaților ca frontieră a sălbăticiei europene va fi analizată ca un proces de schimb ecologic inegal între un centru afluent unde procesele decizionale, capitalul transnațional și cunoașterea hegemonică sunt direcționate în încercarea de a externaliza costurile creșterii economice spre o periferie caracterizată prin decalaje economice, subdezvoltare a ruralului și multiple forme de degradare a mediului.

 

 

B4. Roșii Verzi în spațiul românesc: condiții pentru a ieși din dulap printr-o nouă eco-nomie politică

Adi Dohotaru

Afiliere instituțională: Președinte Societatea Organizată Sustenabil SOS

  

Rezumat: Un stat ecologic și social se poate realiza doar printr-un dezvoltaționism „verde” și un spațiu larg de manevră fiscală. Adică investiții publice masive pentru a asigura tranziția energetică. După ani de tranziție spre neoliberalism & neoconservatorism, există resurse în societatea românească pentru a asigura o nouă tranziție de idei? Deocamdată roșiile verzi sunt cam crude. Dar există o cerere din partea publicului pentru un stat dezvoltaționist ecologic, iar mai multe cercetări indică o conștientizare mai mare a urgenței climatice, o dorință de a folosi transportul public în locul celui privat, creșterea altor teme de mediu precum calitatea apei, alături de defrișările ilegale de păduri. În topul amenințărilor cu privire la viitor, din perspectiva elevilor de liceu, sunt problemele de mediu și încălzirea globală, înaintea războaielor sau a crizei energetice. Cu toate acestea, neoliberalismul a individualizat răspunderea pentru criza climatică și a externalizat-o consumatorilor. Încă nu e corelată cu claritate criza climatică cu responsabilitatea de intervenție a unui stat dezvoltaționist ecologic. Așa cum deja se fomează o nișă eco în Europa Centrală și de Est care oferă partide parlamentare și chiar guvernări în care partipă Verzii, deci nu doar în Vestul continentului, există deja condiții de posibilitate de a se crea o stângă ecologică, critică la adresa capitalismului, și în spațiul românesc cu infrastructuri partinice, asociative și de idei. Singura problemă e când și cu ce impact real în societate.

---

---

 

PANEL C: CRITICI FILOSOFICE ALE CAPITALISMULUI: LIMITE ȘI POSIBILITĂȚI

Data: Joi, 23 Martie, 16:00 – 18:00

 

Moderator:

Ciprian Bogdan

Afiliere instituțională: Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai

 

 

C1. Colonizare și decolonizare a cunoașterii în istoria intelectuală recentă

Veronica Lazăr

Afiliere instituțională: Universitatea din București

 

Rezumat: În istoria intelectuală nu s-a vorbit niciodată atât de mult cum se vorbești astăzi despre imperiu, imperialism, colonialitate, construcție politică și culturală a categoriilor rasiale și de gen, nedreptate epistemică ș.a.m.d. La rândul ei, istoria ideilor politice e mai politizată, mai auto-reflexivă și mai auto-critică ca niciodată. Însă turnura globală care se hrănește din această mutație trădează paradoxul unui câmp de cunoaștere tot mai puțin ierarhic și autoritar la nivel de conținut, care-și rescrie permanent canonul pentru a-i corecta sexismul, rasismul și eurocentrismul cu care e întrețesut, dar care, cu fiecare mișcare, adâncește raporturile de asimetrie între un centru activ al producerii de cunoaștere, de obicei anglo-saxon, și o pluralitate tot mai extinsă de obiecte de studiu native, care funcționează ca surse de date.

 

 

C2. „Obiecte imposibile” ale teoriei dreptului: studiile juridice critice în semi-periferia europeană

Cosmin Cercel

Afiliere instituțională: Assistant Professor Lazarski University in Warsaw/ Cercetător postdoctoral New Europe College

 

Rezumat: Confruntați cu un context marcat de multiple crize – de la criza climatică, la tensiunile sociale și afimarea extremei drepte ca o forță politică în context global, la războiul din Ucraina și militarizarea societăților europene – care mai este rolul dreptului ca discurs ce pretinde a limita puterea suverană? Prezentarea de față urmărește să analizeze condițiile de posibilitate materiale și intelectuale a unei teorii critice a dreptului în spațiul central și est-european. Pornind de la premisa că în ultimii treizeci de ani discursul juridic, dominat de un formalism hegemonic, a reprezentat vehiculul ideologic privilegiat în construcția suprastructurii neoliberale, urmăresc să propun coordonatele unui posibil contra-discurs din interiorul teoriei dreptului. Dacă discursul dominant din spațiul juridic al ultimelor decenii a participat în neutralizarea politicului printr-o judiciarizare a sferei publice, cu urmările bine cunoscute – populism, autoritarism precum renaștere și afirmare a extremei drepte – poate teoria dreptului să se constituie ca un loc de rezistență? Răspunsul pe care îl schițez se articulează sub două forme de analiză. Pe deoparte, voi insista asupra condițiilor intelectuale interne teoriei dreptului de a formula o conceptualizare critică a dreptului ca practică socială și structură normativă în contra discursului dominant. Urmând această linie, și împrumutând de la instrumentarul psihanalizei lacaniene, propun o reconfigurare a teoriei dreptului în jurul noțiunii de „intruziune a realului”. Altfel spus, afirm necesitatea explorării în (și din) interiorul jusrisprudenței a conceptelor-limită ce marchează frontierele cunoașterii juridice, fie ele sfera politicului, a economiei și a relațiilor de putere. Pe de altă parte, urmăresc ca o analiză de istorie intelectuală, genealogia studiilor juridice critice de la originile sale în contextul universitar american al anilor 1970, la forma teoriei critice a dreptului din nordul global, urmărind să schițez caracteristicile sale în spațiul semi-periferiei est-europene.

 

C3. Despre filozofie ca parazit

Alexandru Sava

Afiliere instituțională: Centrul Pentru Studii De Dezvoltare Şi Cooperare Internaţională (IDC), Universitatea București

 

Rezumat: În lucrarea de față propunem o explorare a modului în care filosofia își aproprie resursele unui câmp social pentru a-și exercita capacitățile proprii, concentrându-ne pe cazul modernității capitaliste recente și utilizând un cadru teoretic derivat din nietzscheanismul francez postbelic și marxismul post-althusserian. În acest scop vom urmări următoarele puncte de contact ale filosofiei cu câmpul social: tensiunea între sarcinile proprii ale filosofiei și capturarea filosofiei sub forma de disciplină socială, care poate fi astfel utilizată la operațiunile de producție și reproducere ale ordinii sociale; tensiunea între sarcinile proprii ale filosofiei și capturarea filosofiei sub forma de mijloc de critică socială, care poate fi astfel utilizată la susținerea forțelor reactive din câmpul social în lupta acestora pentru sabotarea și înlocuirea ordinii sociale; spațiile de deschidere ale câmpului social către exteriorul său, în care filosofia poate stimula apariția unor forțe active în câmpul social care să permită o sincronizare între întrebuințarea proprie a capacităților filosofiei și uzurile sociale ale filosofiei. Mizele lucrării noastre vor fi așadar de a stabili cadrul analitic pe care îl vom folosi, de a explicita cum anume conceptualizăm distincția între întrebuințarea proprie a filosofiei și uzurile sale sociale, de a descrie oportunismul tranzacțional pe care filosofia îl întreține cu diferitele tabere ale conflictelor socio-politice și, în sfârșit, de a explora în ce măsură atât parazitismul filosofiei, cât și decuplarea acesteia de propriile capacități de către forțele câmpului social ar putea fi depășite.

 

 

C4. Când realitatea devine teorie. Note despre filosofia de ocazie a lui G. Anders

Lorin Ghiman

Afiliere instituțională: Lector dr., Universitatea de Artă și Design Cluj

 

Rezumat: Intervenția e preocupată de întrebarea dacă ceea ce este numit în mod convențional filosofie, cu dependența sa de mediul academic, mai poate fi ”eliberată” din industria adevărului și repusă în slujba înnoirii lumii. Prin refuzul înregimentării academice și dezertarea în praxis Anders însuși pare să creadă că nu. Dar observațiile sale la adresa poziției pe care o adoptau Heidegger, respectiv Adorno, par să îi transforme pe preopinenți în oameni de paie, ceea ce e mai ușor de făcut cu primul decât cu cel de-al doilea și cu Școala de la Frankfurt. O reluare a punctelor de contact și a diferendelor dintre antropotehnica lui Anders și teoria critică a societății ar fi în măsură să pună în lumină limitele unor modele critice și posibilitățile pe care încă le păstrează.

 

---

---

 

PANEL D: SISTEMUL EDUCAȚIONAL ROMÂNESC: INEGALITĂȚI STRUCTURALE ȘI MECANISME DE FINANȚARE

Data: Joi, 23 martie, 18-20

 

Moderator

Gabriel Bădescu

Afiliere instituțională: Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai

 

 

D1. (In)echitatea educațională în sistemul de învățământ românesc

Sebastian Țoc

Afiliere instituțională: Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română

Andreea Gheba

Afiliere instituțională: Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Rezumat: Un sistem public de educație performant este esențial pentru consolidarea democrației și pentru ieșirea din subdezvoltarea specifică periferiilor europene. Performanța sistemului de învățământ în acest context se măsoară prin capacitatea acestuia de a transmite cel puțin un set de competențe de bază pentru toți tinerii din România (inclusiv cele de natură civică, politică sau referitoare la funcționarea sistemului economic). În prezent, sistemul de învățământ este departe de acest deziderat, în contextul în care numeroși tineri, fie nu au competențe de bază aferente nivelurilor de studii din învățământul obligatoriu, fie au ieșit prea devreme din învățământ. Aceste aspecte au implicații pe termen lung asupra oportunităților ocupaționale și în general a obținerii unui trai decent.  Capitolul de față se concentrează pe componentele ce țin de sistemul educațional românesc pre-universitar care au impact asupra echității. La nivel discursiv, conceptul de echitate poate fi identificat drept un element deseori invocat de către factorii de decizie din sistemul educațional românesc, cel puțin dacă ne raportăm la perioada ultimilor ani. Cu toate acestea un număr mic de politici publice pot fi asociate cu ideea de echitate, iar cele care sunt asociate, au produs într-o mică măsură schimbări la nivelul oportunităților și rezultatelor educaționale ale elevelor. De aici se disting cel puțin două probleme care merită analizate: ce se invocă de fapt atunci când este menționată echitatea (concept care a căpătat o alură  „mainstream” datorită tendințelor internaționale în domeniu setate de organizații precum OECD, UNESCO sau WB) și care este starea de fapt a sistemului educațional românesc, mai ales că datele și indicatorii relevanți pentru domeniul echității sugerează că sistemul este inechitabil. Prima parte a prezentării este dedicată analizei conceptuale privind echitatea educațională, modalitățile de operaționalizare și prezentării rezultatelor studiilor de specialitate din domeniu. În a doua parte, discutăm critic, folosind date statistice și rezultate din studii anterioare, tipurile de inechități din învățământul românesc, ținând cont pe de-o parte de problemele structurale din societatea românească și pe de altă de problemele ce țin de modalitatea de organizare a sistemului de învățământ și capacitatea acestuia de a atenua

problemele existente în societate.

 

 

D2. Guvernanța prin bilanț financiar și contradicțiile autonomiei universitare în România

Irina Culic

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: Prezentarea va discuta modul în care este proiectat și pus în practică sistemul de finanțare a universităților în România, utilizând ca ilustrare cazul Universității Babeș-Bolyai. Alinierea la procesul Bologna a declanșat o mutare decisivă către antreprenoriat și valorile pieței în sistemul de învățământ românesc, reprezentând unul dintre cazurile cele mai notorii de izomorfism instituțional. Mecanismul financiar introdus în 1999 în sistemul public, care mărea autonomia și răspunderea financiară a universităților, a pus umărul la această transformare, încurajând strategiile instituționale de maximizare a fondurilor primite de la stat și creșterea veniturilor extrabugetare. Strategiile operaționale ale universităților, ale facultăților și ale departamentelor sunt marcate de sustenabilitatea financiară a programelor de studii pe care le organizează, iar structura și conținutul acestora e dirijat de o logică a pieței într-o economie în care cercetarea și dezvoltarea sunt subdimensionate (cheltuielile de cercetare-dezvoltare au reprezentat 0,48% din PIB în 2021, din care 0,29% pentru sectorul privat și 0,19% pentru sectorul public, conform INS). În acest context, auto- finanțarea a devenit o îndatorire, transferată asupra profesorilor, departamentelor, facultăților și institutelor, care sunt presate să găsească, să facă aplicații și să obțină fonduri extrabugetare pentru finanțarea activităților incluse în normă și în programele de studii, cum sunt cercetarea de teren, participarea la manifestări științifice internaționale sau publicațiile științifice, respectiv organizarea laboratoarelor și a practicii studenților, acoperirea orelor din normele vacante ale statelor de funcții, sau susținerea publicațiilor de specialitate găzduite instituțional. Bilanțurile financiare au devenit principalul mecanism de guvernanță a învățământului academic, mijlocul și substanța autonomiei universitare. Acest lucru este facilitat de contradicția dintre legea învățământului, care e predicată pe o largă autonomie a departamentelor și a facultăților, și reglementările fiscale, care dau discreție conducerii centrale a universităților în orice decizie cu implicații financiare

 

D3. Reforma educației din anii ’90 în România: tendințe ideologice și guvernare în urma restructurării propuse de Banca Mondială

Dana Solonean

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: După căderea regimului comunist, în 1995, România a lansat prima reformă multisistemică din sectorul educației. Reforma a fost preponderent finanțată printr-un împrumut de la Banca Mondială și a urmat îndeaproape ideologia neoliberală promovată de oficialii Băncii. Acesta a propus descentralizarea administrației, crearea unor mecanisme de eficientizare a costurilor, stabilirea unor standarde naționale de examinare, stimularea competiției între școli și crearea unor piețe noi. Însă, pentru a introduce modele de politici neoliberale, Banca a creat mai întâi o structură de cunoaștere în jurul sistemului românesc de educație. Experții de la Washington au cercetat mai întâi sectorul și au diagnosticat problemele acestuia precum și cauzele acestor probleme. Angajamentele lor neoliberale au informat abordarea politicii și le-au modelat ancheta și discursul. Sistemul de educație din România a fost descris drept ineficient și neperformant, având nevoie urgentă de restructurare. Reprezentări specifice ale instituțiilor locale, proceselor birocratice și actorilor au fost folosite pentru a legitima formele de intervenție propuse. Ignorând natura politică a guvernării, adică extragandu-i statului din substanța sa politică și construindu-și cu atenție rolul de „experți” imparțiali și apolitici, oficialii Băncii au creat o nișă în guvernare pentru ei înșiși. În acest fel, au reușit să introducă idei și forme de guvernare neoliberale, ale căror efecte negative în ceea ce privește egalitatea și calitatea educației le resimțim până azi. 

 

 

D4. Diferențe: experiențe personale și dinamici intracomunitare – Un volum colectiv despre școală și familie într-o comunitate defavorizată

Mihai Vasile

Afiliere instituțională: Asociația Politeia și Universitatea Babeș-Bolyai

Mădălina Muscă

Afiliere instituțioanală: Asociația Politeia

Rezumat:  De mai bine de șase ani lucrăm împreună cu părinții și copiii din Dârvari pentru a îmbunătăți situația școlară și familială a acestora. Am adunat în acest timp povești și date despre ce înseamnă să mergi la școală atunci când familia ta se află într-o situație socială vulnerabilă. Suntem conștienți că toate problemele pe care le-am întâlnit nu sunt singulare, au cauze sistemice, că sunt zeci, sute de alte comunități în situații similare și că este nevoie de o abordare sistemică pentru a rezolva cu adevărat cauzele ce împiedică accesul multora la o educație de calitate și le limitează șansele la o viață decentă. Ne-am dorit să putem prezenta unei audiențe cât mai largi realitatea pe care am cunoscut-o în cadrul activităților noastre. Cartea de față ne permite să prezentăm concluziile noastre (Capitolul I) și, cel mai important, să oferim un spațiu de reprezentare pentru vocile și experiențele directe ale celor implicați: părinți, copii și cadre didactice (Capitolul III).Volumul de față este rezultatul muncii derulate în cadrul a 28 de ateliere de comunicare creativă (kit-urile fiecărui tip de ateliere este descris în Capitolul II), în cadrul cărora 31 de elevi, părinți și elevi au vorbit despre problemele cu care se confruntă zi de zi.

---

---

 

PANEL E: PENTRU O NOUĂ AGENDĂ DE CERCETARE A SOCIALISMULUI ROMÂNESC: ISTORII SOCIALE, METODOLOGII ȘI BLOCAJE IDEOLOGICE

Data: Joi, 23 martie, 18-20

 

Moderatoare: 

Adela Hîncu 

Afiliere instituțională: Institutul de Filozofie ‘Alexandru Dragomir’

 

Discuțiile din cadrul acestui panel vor evidenția temele și poziționările epistemologice ce au structurat producția de cunoaștere cu privire la perioada socialistă în cadrul științelor sociale din România. În contextul în care există o nevoie tot mai accentuată de a analiza transformările contemporane într-o perspectivă și durată mai largă, care să includă procesele economice și sociale generate în perioada socialistă, acest panel are ca miză interogarea critică a cercetărilor asupra acestei perioade în istoriografia românească a ultimelor trei decenii. Care sunt aspectele cele mai importante cu privire la socialismul românesc analizate în cadrul acestui câmp și ce probleme au beneficiat de o atenție insuficientă? În ce masură sunt aceste studii structurate de o viziune teleologică menită să legitimeze tranziția spre capitalism și consolidarea unei economii politice capitaliste în privința modului în care sunt tematizate problemele locuirii, muncii și spațiului? Care sunt provocările contextului cercetării istorice locale în termeni instituţionali, de structurare a câmpului de cunoaştere şi epistemici şi cum se reflectă ele în studiile despre perioada socialistă? În ce fel este istoriografia locală în dialog regional şi internaţional? Dezbaterea din cadrul acestui panel pornește de la trei cărți care investighează diverse aspecte privind istoria socială a socialismului românesc: ‘Laboring Along: Industrial Workers and the Making of Postwar Romania’ apărută la editura De Gruyter Oldenbourg, scrisă de Adrian Grama; ‘Ferestre spre furnalul roșu: urbanism și cotidian în Hunedoara și Călan’ apărută la editura Polirom, scrisă de Mara Mărginean; și ‘Zona urbană. O economie politică a socialismului românesc’, Editura Tact & Presa Universitară Clujeană, scrisă de Norbert Petrovici. Discuția este moderată de Adela Hîncu, cercetătoare a producției de cunoaștere în științele sociale românești în perioada socialistă.

 

 

E1. Laboring Along: Industrial Workers and the Making of Postwar Romania, Editura De Gruyter Oldenbourg

Adrian Grama

Afiliere instituțională: Leibniz-Institut für Ost- und Südosteuropaforschung (IOS) 

 

E2. Ferestre spre furnalul roșu: urbanism și cotidian în Hunedoara și Călan, Editura Polirom

Mara Mărginean

Afiliere instituțională: Institutul de Istorie „George Barițiu” din. Cluj-Napoca al Academiei Române.

 

E3. Zona urbană. O economie politică a socialismului românesc, Editura Tact & Presa Universitară Clujeană

Norbert Petrovici

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai

---

---

 

 

PANEL F: RUTE ȘI SCENARII ALE MIGRAȚIEI ECONOMICE ÎN LITERATURA ȘI FILMUL DIN POSTCOMUNISM

Data: Joi, 23 martie, 18-20

 

Moderator:

Alex Goldiș

Afiliere instiituțională: Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai

 

 

F1. Literatura migrației—o tragicomedie?

Anca Pârvulescu

Afiliere instituțională: Washington University in St. Louis 

 

Rezumat: Literatura migrației se prezintă de multe ori încadrată de convențiile dramei și tragediei, considerate necesare unei teme demne de un afect dramatizat cu seriozitate neorealistă. Uneori, aceste convenții se amalgamează cu elemente horror. În ultimii ani, texte literare și cinematografia migrației s-au arătat dispuse să experimenteze cu convențiile comediei. Care sunt mizele acestui schimb de direcție?

 

F2. Heterotopia capitalistă & utopia socială pierdută: clasă, muncă, migrație în literatura română postcomunistă

Ștefan Baghiu

Afiliere instituțională: Facultatea de Litere și Arte, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

 

Ovio Olaru

Afiliere  instituțională: Facultatea de Litere și Arte, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

 

Rezumat: Formarea unui canon internațional al reprezentărilor postcomuniste despre comunism și despre tranziția spre capitalism a fost determinată de constituirea unui ideal anticomunist convingător. Abia în perioada recentă, scriitorii din respectivele literaturi au început să formuleze critici la adresa tranziției postcomuniste, în sensul propus de Boris Buden când descrie culturile postcomuniste prin pierderea utopiei sociale. Prezentarea noastră discută configurarea heterotopiilor capitalismului postcomunist în romanele românești care tratează procesele de migrație și muncă în străinătate. În acest scop, ne raportăm la teoretizările contemporane cu privire la realism capitalist, realism post-socialist, autoficțiune și realism documentat. Corpusul analitic este furnizat de romanele unor autori precum Liliana Nechit, Mihai Buzea, Adrian Schiop etc., care ne permit să problematizăm rădăcina subiectivă a literaturii despre migrație și să raportăm această trăsătură la configurarea vocii agenților implicați în munca respectivă. Dacă romanele despre migrație apărute în ultimele decenii descriu, în general, capitalismul est-european printr-o critică a comunismului, ale cărui rămășițe blochează încă o mai bună implementare a capitalismului, romanele despre migrația internă încearcă să recupereze o utopie socială pierdută.

 

F3. Comedia capitalismului: emigrația în romanele și filmele românești nouăzeciste

Cosmin Borza

Afiliere instituțională: Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai

Claudiu Turcuș

Afiliere instituțională: Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: Prezentarea noastră analizează reprezentări ale migrației românești în Occident în câteva romane și filme de ficțiune ale anilor nouăzeci. Registrul narativ al acestor reprezentări – atât cel literar, cât și cel audio-vizual – articulează un story-world burlesc-grotesc, fapt paradoxal și surprinzător având în vedere că intervalul temporal menționat corespunde etapei de maximă idealizare a emigrației în Europa de Vest și în Statele Unite ale Americii în imaginarul colectiv românesc. Pe de o parte, dezamăgirile sociale ale tranziției de la comunism la capitalism sunt tot mai intense, pe de altă parte, Occidentul este mai degrabă proiectat în regim de fantasmă decât experimentat social (deși interdicția politică dispăruse, restricțiile economice, respectiv reglementările legislative restrâng această posibilitate). Corpusul intervenției noastre este constituit atât din filme-cult ale perioadei, precum Asfalt tango (1996, Nae Caranfil) sau chiar Occident al lui Cristian Mungiu (deși lansat în 2002, laboratorul de creație și orizontul ideologic țin de anii nouăzeci), cât și dintr-o serie de romane aparținând unor romancieri minori, dar care au meritul de reflecta geografii diverse ale emigrației (Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Franța, Italia, Elveția, Suedia). Prin urmare, prezentarea noastră va încerca să explice tocmai tensiunea dintre dintre cele două tendințe: discursul socio-economic intens popularizat de media și elite (adoptarea necritică a capitalismului occidental), respectiv discursul ficțional burlesc-grotesc, însă nu mai puțin decepționat de experiența occidentală (fie de imposibilitatea accesării ei, fie de condițiile socio-economice întâlnite acolo).

 

 

F4. Munca precară a emigrantelor: subreprezentare și suprainterpretare în literatura

română postcomunistă

Adriana Stan

Afiliere instituțională: Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai

Snejana Ung

Afiliere instituțională: Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: Intervenția noastră discută reprezentări ale muncii precare delegate unor personaje feminine imigrante în literatura română postcomunistă, cu focalizare pe două romane publicate în 2010: Noapte bună, copii!  de Radu Pavel Gheo și Ana-Maria și îngerii de Radu Aldulescu, ambele marcând un moment de vârf în cariera a doi prozatori postcomuniști deja canonici. Protagonistele lui Gheo și Aldulescu – actriță în industria pornografică din L.A., respectiv vânzătoare într-o gheretă  din Viena – constituie o tipologie mai degrabă inedită în literatura postcomunistă, în condițiile cvasiabsenței ficționale a acestui gen de muncă precară, altfel cu pondere deja mare în rândul emigrației românești. Discuția noastră problematizează alterările ideologice impuse acestor reprezentări de perspectiva masculină a celor doi prozatori, care implică atât credențialele lor anticomuniste, cât și poziția lor centrală în establishment-ul literar. De aici decurge un tratament narativ parțial parabolic care diminuează realitatea materială a muncii precare a imigrantei, încadrând-o într-un scenariu al suferinței morale, desfășurat fie în registru neorealist (Gheo), fie pe panta melodramei (Aldulescu). Aceste convenții narative limitează capacitatea romanelor de a interoga capitalismul românesc de tranziție și rolul său în stimularea emigrației economice ca pansament pentru golurile lăsate de distrugerea statului social. În schimb, arsenalul critic al celor doi romancieri se concentrează pe Occidentul spre care protagonistele tânjesc încă din copilăria lor ceaușistă, dar unde ajung să eșueze, în zonele lui cele mai consumeriste. 

---

---

 

 

PANEL G: TEORII CRITICE ȘI INTEROGAREA ECONOMIEI POLITICE A CAPITALISMULUI CONTEMPORAN

Data: Vineri, 24 martie, 14:00 – 16:00

  

Moderator: 

Bogdan Ghiu

 

 

G1. Arhitectonici contemporane ale criticii. O perspectivă comparativistă asupra variantelor de economie politică critică

Dana Domșodi

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: Deși vorbim despre o eterogenă panoplie de metodologii și teorii (clasică, Keynesiană, Marxistă, instituționalistă, heterodoxă, feministă sau ecologică) reunite sub eticheta-umbrelă de “economie politică critică” (CPE), perspectivele teoretice ce provin din zona economiei politice critice au în comun câteva trăsături cheie: înțelegerea economiei politice ca știință socială; interesul pentru raportul dialectic dintre structură și acțiune socială; o economie politică sensibilă la chestiunii ce țin de localizare temporală și specific spațial; o economie politică marcată politic și interesată social. Legat aceste perspective de CPE, prezentarea noastră se va concentra asupra dezbaterilor recente din acest câmp, acordând o atenție particulară criticilor la adesea teoriilor ‘varieties of capitalism’ (VoC), dar și asupra declinărilor specifice ale criticii și caracterului particular al modelelor de analiză.

 

 

G2. Către realism în teoria critică – din Europa de Est şi Centrală

Ovidiu Țichindeleanu 

Afiliere instituțională: Editura Idea

 

Abstract : La trei decenii de tranziţie la capitalism, regiunea Europei Centrale şi de Est este o zonă de manifestare a contradicţiilor vii, încă nedecise, în care mecanisme de gestiune a dependenţei se confruntă periodic cu crizele multiple din interiorul sistemului mondial şi cu contestări din afara logicii acestuia.  În acest context, căderea în nerealism în sfera publică şi adoptarea de politici sacrificiale în sfera politică adîncesc pericolul unei mari transformări negative. Prezentarea mea e o propunere de repoziţionare a teoriei critice ca mediu necesar în care se dispută paradigme diferite utilizate de ştiinţele sociale, în care se întîlnesc poziţionalităţi interculturale şi inter-epistemice, şi care poate menţine bornele realismului într-o lume în schimbare.

 

 

G3. Necropolitică și muncă în România neoliberală

Diana Bulzan

Afiliere instituțională: Universitatea de Artă și Design, Linz, Austria

 

Rezumat: Elaborat de Achille Mbembe, conceptul de necropolitică poate fi înțeles drept “capacitatea de a defini cine contează și cine nu, cine e dispensabil și cine nu e.” (Mbembe 2019, 80) Ținând cont de schimbările apărute pe fundalul pandemiei, de apariția categoriei de muncitori esențiali și de extinderea formelor de muncă precară, prezentarea de față propune utilizarea acestui concept pentru a analiza dezvoltarea inegalităților sociale și a relațiilor de muncă din spațiul românesc. Mai mult, fiind un concept ancorat într-o gândire decolonială, necropoliticul poate ține cont și de poziția României în cadrul Uniunii Europene, atât ca o periferie a cărei forță de muncă este o sursă de exploatare pentru Europa de Vest, cât și drept importator de forță de muncă din țările asiatice, adresând astfel și figura migrantului ca subiect al unui regim necropolitic. În ultimul rând, această analiză presupune în același timp și interogarea modului în care necropoliticul poate fi folosit în sfera economiei politice pentru a descrie specificul unei situații caracterizată de subsumarea progresivă a vieții sub capital, prin măsuri precum creșterea vârstei de pensionare, diminuarea serviciilor sociale și privatizarea sistemului medical, condamnând astfel o parte din populație unei situații sociale instabile și precare.  

 

 

G4. Decizia împotriva Capitalului. Critica postfilosofică a modului de producție și a binefacerilor sale

Alexandru Polgár

Afiliere instituțională: Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării

 

Rezumat: Capitalul, ca fenomen central al lumii contemporane, e insuficient explorat. Există analogii între Capital și modul de a fi al ceea ce presocraticii numeau Principiu (oricare ar fi fost el: apa, de pildă). Logica principiului: există o realitate centrală în raport cu care toate realitățile sînt epifenomene, modificări sau accidente ale Principiului. Multă vreme, această logică a fost filosofia însăși, variind doar numele, numărul, gradul și determinarea Principiului. Mereu însă, aventura gîndirii a constat în a arăta că Principiul nu e Principiu: fie că nu e acela pe care îl propune teza filosofică, fie că nu există în genere ceva care să-și poată aroga un drept principial asupra lumii. Asta a însemnat, pe de o parte, adică într-o primă fază, critică și a devenit leitmotivul filosofiei moderne, în timp ce aceasta edifica, la rîndul ei, Subiectul ca Principiu. Evident, în acest program, era dată deja, ca schemă, critica Subiectului. Ceea ce s-a și întîmplat în feluri multiple. Pe de altă parte însă și mai ales în secolul al XX-lea, s-a renunțat cu totul – sau aproape – la logica Principiului: nu există esență, nu există fenomen central, există doar aparențe care coabitează cu alte aparențe. Cu corolarul că trebuie ieșit din logica filosofică și căutată o altă modalitate, o altă logică a gîndirii. În mod ciudat însă, Capitalul – modul de producție, dar și regimul de sens croit pe măsura sa (Ideologia) – a devenit incontestabil dominant și central în plan mondial, ca un Principiu, tocmai în perioada în care se renunța la discursul despre esență.   

---

---

 

 

PANEL H: BALOLDALI KRITIKAI ÉS POLITIKAI ÖNSZERVEZŐDÉS ROMÁNIAI MAGYAR KONTEXTUSBAN/ GÂNDIRE CRITICĂ ȘI PRAXIS POLITIC ÎN CADRUL COMUNITĂȚII MAGHIARE DIN ROMÂNIA

Data: Vineri, 24 martie, 14:00 – 16:00

 

 

Moderatoare:

Marin Dia

Afiliere instituțională: Departamentul de Filosofie în limba maghiară, Universitatea Babeș-Bolyai

Traducător: Gal Jozsef

 

Abstract panel: A panelben arra teszünk kísérletet, hogy körvonalazzuk a romániai magyarok baloldali politikai önszerveződésének, illetve az önszerveződés akadályainak, nehézségeinek néhány fontos elvi és strukturális összetevőjét. Így beszélni fogunk az erdélyi magyarok politikai kétlakiságáról, társadalmi rétegződésük és osztályviszonyaik kérdéséről, aktivista tapasztalatokról queer-feminista és kétnyelvű nézőpontból, továbbá a legújabb kulturális baloldali törekvések kontextusáról, és ezeknek a régebbi baloldali hagyományokkal való diszkontinuus viszonyáról.

 

Panelul reprezintă o încercare de a contura auto-organizare politică de stânga a maghiarilor din România, precum și dificultățile structurale ale acestui proces. Astfel, vom vorbi despre existența politică „dublă”, dar și despre problema stratificării sociale și a relațiilor de clasă a maghiarilor din Ardeal, despre experiența activismului de stânga din perspectivă feministă queer și bilingvă, precum și despre contextul noilor tendințe ale stângii culturale maghiare, și despre relația discontinuă a acestora cu tradițiile de stânga maghiare din România.

 

 

H1. Megjegyzések a romániai magyarok osztályviszonyainak kérdéséhez/ Note despre relațiile de clasă ale maghiarilor din România

Borbély András

Afiliere instituțională: esszéista, költő, munkanélküli/ eseist, poet, șomer

 

Mind az erdélyi magyar politika különböző frakciói, mind általában az emberi jogi és kisebbségi jogi diskurzusok hajlamosak az erdélyi magyarságot homogén etnikai közösségként jellemezni. Az erdélyi magyarság azonban mind térben, mind társadalmi rétegződésében, mind kulturális öndefinícióiban igencsak tagolt, töredezett, olykor polarizált. A román többséghez, de ugyanúgy magyar roma kisebbséghez, sőt a székelyföldi és partiumi tömmagyarságnak a nagyvárosi magyar értelmiséghez és középosztályhoz való viszonya sem érthető meg az osztályviszonyok történeti alakulásának figyelembe vétele nélkül.Előadásomban az erdélyi magyarság osztályszerkezetének kérdése kapcsán szeretnék

javaslatokat megfogalmazni.

 

RO: Atât diferitele facțiuni ale politicii maghiare din Transilvania, cât și discursurile privind drepturile omului și drepturile minorităților în general, tind să îi caracterizeze pe maghiarii din România ca pe o comunitate etnică omogenă. Cu toate acestea, maghiarii ardeleni sunt foarte fragmentați, fragmentați și uneori polarizați atât spațial, în stratificarea lor socială, cât și în autoidentificările lor culturale. Relația cu majoritatea românească, dar și cu minoritatea romilor maghiari, și chiar a maghiarilor din Székelyföld cu cei din Partium, ca și cu intelectualitatea maghiară sau cu clasa de mijloc din marile orașe nu poate fi înțeleasă fără a ține cont de dezvoltarea istorică a relațiilor de clasă.

 

H2. (Neo)liberalizmus és etnicizmus a romániai magyar társadalomban/ (Neo)liberalism și etnicism în societatea maghiară din România

Szigeti Attila

Afiliere instituțională: Magyar Filozófiai Intézet, BBTE/ Departamentul de Filosofie în limba maghiară, Universitatea Babeș-Bolyai

 

A romániai magyar társadalom sajátosan „kettős” egzisztenciát folytat: egyrészt a romániai hétköznapokban, másrészt, mentálisan egyfajta fiktív Nagy-Magyaroszágon él – ami, túl a két ország analóg helyzetén (félperifériás, alapetően az olcsó munkaerőre épülő neoliberális kapitalista gazdaságok) a romániai magyar társadalmi tudatban egy sajátos ideológiai hasadtságot eredményez. A magyarországi autoriter, szélsőjobboldali („illiberális”) kapitalizmus a középosztályt gazdaságilag (számukra kedvező közpolitikákkal), a szubaltern osztályokat pedig ideológiailag, egy etnicista/posztfasiszta (menekült-ellenes, etnikai és szexuális kisebbség-ellenes) diskurzussal integrálja. A romániai magyarság egy része (elsősorban a középosztály) ideológiailag nem csak a magyarországi újkonzervatív etnicizmushoz, hanem a román urbánus középosztály öngyarmatosító szociális rasszizmusához (ld. „balkanizmus”), jóléti állam- és korrupció-ellenes („antikommunista”) attitűdjéhez is csatlakozik, egy másik részére pedig erőteljesen hat – a magyar tömegmédia közvetítésével – a posztfasiszta, rasszista-szexista kirekesztő  ideológia. A romániai magyar társadalom rendszerváltás utáni államellenes és (neo)liberális („antikommunista”) irányultságának azonban sajátos történeti okai is vannak: mindenekelőtt a cseausiszta nacionálkommunizmus kisebbség-ellenes politikája (amely a magyar társadalmi emlékezetből mintegy kitörölte a román „létező államszocializmus”-nak a magyar kisebbség vonatkozásában is emancipatorikus, modernizáló és integráló szakaszait), továbbá az ezzel a már a 70-es évektől szembehelyezkedő kisebbségi emberjogi, majd multikulturális liberális diskurzus és a rendszerváltás utáni neoliberális gazdaság- és társadalompolitika közötti megkérdőjelezetlen „kontinuitás”; illetve nem utolsó sorban a román állammal szembeni lojalitás máig tisztázatlan problémája. Előadásomban egyrészt ezeket a történeti okokat próbálom meg rekonstruálni, illetve ezekből kiindulva értelmezni a romániai magyar társadalmi nyilvánosság „antikommunizmus”-át (valamint a politikai gazdaságtani kapitalizmuskritika hiányát a romániai magyar társadalomtudományokban).

 

RO: Maghiarii din România trăiesc o viață „dublă”: pe de o parte, viața cotidiană comună din România, pe de altă parte o existență mentală într-o Ungarie Mare „fictivă”. De unde rezultă, în conștiința maghiarimii din România – dincolo de poziția analoagă a celor două țări: economii capitaliste neoliberale semiperiferice, bazate pe exploatarea muncii ieftine – o diviziune ideologică aparte. Încorporarea clasei mijlocii în capitalismul autoritar de extremă dreaptă („iliberală”) din Ungaria se realizează, pe plan economic, prin politici publice favorabile, iar cel al claselor subalterne printr-o ideologie etnicistă/postfascistă discriminatorie, îndreptată împotriva refugiaților, a minorităților etnice și sexuale, etc. O parte din maghiarimea din România (în mod predominant clasa mijlocie) se raliază, ideologic, nu doar etnicismului neoconservator din Ungaria, ci și etnicismului auto-colonizator (vezi problema „balcanismului”), respectiv atitudinii „anticomuniste” (anti-corupție și împotriva statului social) al clasei de mijloc urbane din România; iar o altă parte este puternic influențată de ideologia postfascistă, rasistă-sexistă propagată de mass-media ungară. Atitudinea (neo)liberală („anticomunistă”) împotriva statului (social) a comunității maghiare din România are însă și cauze specific istorice: în primul rând politica anti-minoritară a național-comunismului ceaușist (care a șters din memoria colectivă a minorității maghiare acele perioade ale socialismului de stat românesc care au fost emancipatoare, modernizatoare și integratoare și la adresa lor), precum și ”continuitatea” nechestionată dintre discursul liberal axat pe drepturile omului și a minorităților (opus, începând deja cu anii ’70, împotriva național-comunismului românesc) respectiv neoliberalismul economic-social de după schimbarea regimului; nu în ultimul rând, problema – nerezolvată nici până astăzi – a loialității față de statul român. Prezentarea este o încercare de a reconstrui aceste cauze istorice, respectiv de a explica, pe baza acestora, „anticomunismul“ din spațiul public maghiar din România (respectiv absența criticii – din perspectiva economiei politice – a transformărilor capitaliste, în științele sociale maghiare din România).

 

 

H3. Hagyománytörések és immunis nyilvánosságok: egy új erdélyi magyar baloldal/ O nouă stângă maghiară între rupturi de tradiţie şi imunitatea spaţiilor publice

Székely Örs

Afiliere instituțională: szerkesztő, új szem folyóirat/ redactor, revista „új szem”

 

A baloldali gondolkodás és praxis fontos szerepet játszott az erdélyi magyar politikai szubjektivitás (újra)konfigurálódásaiban a két világháború közötti időszaktól egészen a romániai államszocializmus ‘70-es években bekövetkezett autoriter kapitalista fordulatáig. A mai erdélyi magyar (kulturális) baloldal viszonya ehhez a hagyományhoz ugyanakkor a legjobb esetben is diszkontinuus. Előadásomban a kortárs erdélyi baloldali közeg geneziséről szeretnék beszélni a szem folyóirat példáján keresztül. Milyen tényezők, inspirációk és hagyományok játszottak közre létrejöttében? Milyen belső és külső, strukturális és történeti okai vannak a már említett hagyománytöréseknek? Hol helyezkedik el ez a rendszerkritikus közeg a mai erdélyi magyar társadalmon belül, és miért immunis ennek nyilvánossága a baloldali gondolatokkal szemben?

 

RO: Teoria şi practica de stânga a jucat un rol important în (re)configurările subiectivităţii politice maghiare încă din perioada interbelică, pâna la transformarea capitalistă autoritară a socialismului de stat din România din anii 1970. Cu toate acestea, relaţia stângii (culturale) maghiare ardelene contemporane cu această tradiţie este, în cel mai bun caz, discontinuă. În prelegerea mea aş dori să tratez geneza stângii transilvănene contemporane prin exemplul revistei „a szem”. Ce factori, inspirații și tradiții au contribuit la crearea ei? Care sunt motivele interne și externe, structurale și istorice ale discontinuităţii mai sus menţionate? Unde se situează acest mediu critic în cadrul societății maghiare din Transilvania de astăzi, al cărei public pare a fi imun la ideile de stânga?

 

 

H4. Két nyelv között és sehol sem otthon: A kétnyelvű együttélés nehézségei és lehetőségei és radikális baloldali feminista szerveződés Romániában/ Prinsă între două limbi și nicăieri acasă: Dificultățile și posibilitățile de conviețuire bilingvă și organizare feministă de stânga radicală în România

Nóra Ugron

Afiliere instituțională: Turkui Egyetem, Társadalmi Nemek Tanulmánya (Gender Studies) Tanszék/ Universitatea din Turku, Departamentul de Studii de Gen

 

Az előadás személyes beszámoló romániai radikális baloldali aktivista csoportokban és irodalmi körökben szerzett tapasztalatokról, a feminizmusra és a magyar és román nyelvű közösségek metszéspontjaira összpontosítva. Egyrészt kísérlet arra, hogy nyomon kövessem személyes útkeresésemet aktivista-íróként, másrészt pedig arra, hogy ezen keresztül helyzetképeket mutassak az ezekben a közegekben jelen lévő gyakorlatok nehézségeiről és lehetőségeiről queer-feminista és kétnyelvű szempontból, figyelembe véve a nacionalista és patriarchális kontextust. Az előadáson keresztül szeretnék az esszencializmusokon túlmutató vitát nyitni az antikapitalista, antinacionalista és antirasszista helyi együttélés és önszerveződés vízióiról a létező és lehetséges transzgresszív, hibrid és többnyelvű gyakorlatok felé.

 

RO: Prezentarea este o relatare personală a experiențelor din grupurile activiste de stânga radicală și mediile literare din România, focusată pe feminism și pe intersecțiile comunităților vorbitoare de maghiară sau română. Este o încercare atât să trasez drumul meu personal ca activistă-scriitoare, cât și prin acesta să arăt tablouri situaționale despre dificultățile și posibilitățile practicilor prezente în mediile menționate din perspective queer-feministe și bilingve, ținând cont de contextul naționalist și patriarhal. Prin prezentare doresc să deschid o discuție, dincolo de esențialisme, despre viziuni de conviețuire și auto-organizare locală anticapitalistă, antinațională și antirasistă, către existente și posibile practici transgresive, hibride și multilingve.

 

---

---

PANEL I: MUNCĂ PRECARĂ ȘI MIGRAȚIE TRANS-NAȚIONALĂ

Data: Vineri, 24 Martie, 14:00 – 16:00

 

Moderatoare:

Olga Cojocaru

Afiliere instituțională: Centre of Migration Research, Varsovia 

 

 

I1. Bogăție privată și sărăcie publică: limitele aportului migrației transnaționale pentru dezvoltarea locală în Maramureș

 

Gabriel Troc

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai 

 

Rezumat: Prezentarea aduce o perspectivă de lungă durată asupra subiectului migrației pentru muncă din Maramureș. În contrast cu alte populații românești, maramureșenii au fost dintotdeauna constrânși de circumstanțe istorice și geografice la o mobilitate crescută. Aceasta a alimentat  o puternică migrație pentru muncă, în granițele țării începând cu anii 1960’, către state vest-europene după 1989. În ambele situații migrația a rezultat în câștiguri substanțiale pentru locuitorii zonei, care au investit constant în îmbunătățirea a vieții lor materiale private. Acest aport de surplus, precum și potențialul productiv crescut al forței de muncă locale nu s-au materializat însă – după cum vom arăta – în bogăție publică, politicile de dezvoltare locală mizând de fiecare dată pe pariuri perdante: o industrializare socialistă a Băii Mari incapabilă să utilizeze potențialul demografic al județului, o dezvoltare a subdezvoltării prin imaginarea Maramureșului istoric ca un paradis arhaic, ori, mai recent, o reindustrializare a zonei care mizează pe o strategie de dezvoltare neoliberală depășită, focalizată pe implicare unei forțe de muncă prost plătită, puțin calificată și „flexibilizată” în atitudinile ei față de muncă și în așteptările legate de beneficiile muncii.  

 

 

I2. ‘Welfare brokers’ și accesul cetățenilor mobili la protecție socială în interiorul UE

 

Alexandra Voivozeanu

Afiliere instituțională: Associate Researcher, CEDEM, University of Liège

 

Rezumat: În ciuda existenței unui cadru juridic național și supranațional extins care reglementează accesul cetățenilor mobili la protecție socială în interiorul Uniunii Europene, aceștia se confruntă cu numeroase obstacole atunci când încearcă să își accesează beneficiile sociale în statul de destinație. În această prezentare, arăt că barierele întâmpinate de migranții UE conduc la apariția unor mediatori (‘welfare brokers’) care acționează la nivel transnațional pentru a facilitata accesul migranților la protecție socială. Bazată pe interviuri cu mediatori (‘welfare brokers’) și români care lucrează în Germania, prezentarea analizează felul în care o varietate largă de mediatori/’welfare brokers’ (companii, organizații non-guvernamentale, intermediari informali) funcționează la nivel transnațional și explică modul în care migranții integrează serviciile acestora printre strategiile lor de protecție socială.

 

 

I3. Condiții structurale ale migrării: munca precară în fabricile din noul val al re-industrializării în Baia Mare

 

Neda Deneva

Afiliere instituțională: Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: Voi explora formarea unei forțe de muncă industrial flexibile într-o zonă reindustrializată din România și efectele capitalismului de tip supply-chain asupra comunităților locale vulnerabile, asupra mobilității lor și asupra reproducerii lor sociale. Voi analiza condițiile structurale de muncă, cetățenie și regimuri de migrație în Europa care plasează muncitorii în poziții precare atât ca migranți, cât și ca cetățeni. Pornind de la cazul romilor, voi arăta cum munca în industrie în fabricile din Europa de Est care operează în logica supply-chain presupune condiții de muncă și de viață precare, în ciuda faptului că sectorul pretinde că oferă un loc de muncă stabil, cu program regulat. Romii din Baia Mare muncesc în industrie cu contracte de muncă și au acces la serviciile sociale. Totuși, acest lucru nu conduce în practică la stabilitate, acces la serviciile sociale sau siguranță financiară. În locul acestora, muncitorii trebuie deseori să recurgă la migrație sezonieră transnațională pentru a-și suplimenta veniturile insuficiente și pentru a echilibra condițiile de muncă dificile din fabrică. Contrar altor exemple de emigranți pe termen scurt care combină munca informală în diferite locuri migrând, în acest caz vedem cum a fi angajat cu contract de muncă standard, cu normă întreagă pur și simplu nu înseamnă că ai un salariu suficient ca să-ți câștigi existența. În acest caz, deci, migrația este o strategie de suplimentare a veniturilor, care pune în lumină faptul că strategiile de outsourcing furnizează condiții de muncă nesustenabile. Activitățile economice reflectă procesele complexe ce țin de capitalismul de tip supply-chain pe care romii le navighează atât ca muncitori emigranți, cât și ca muncitori cetățeni, rolul care sunt reciproc constitutive.

 

 

I4. Disciplină și invidie: munca romilor, migrația sezonieră și efectele lor în comunitățile rurale din România

 

Valer Simion Cosma

Afiliere instituțională: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

 

Rezumat: Invizibilă sau asociată în mare măsură cu migrația pentru cerșetorie și munca de stradă informală în Europa de Vest, prezența populației rome în rândul migranților sezonieri care lucrează în agricultura germană a devenit din ce în ce mai vizibilă în ultimii ani, datorită

acoperirii mediatice de susținere și a activismului sindical din timpul crizei Covid 19. Cu toate

acestea, vizibilitatea migrației sezoniere a romilor are loc și la nivel local, prin investițiile migranților în locuințe. Aceste investiții fac posibilă fie părăsirea ghetoului, prin achiziționarea sau construirea de locuințe în zone locuite de etnici români și/sau maghiari, fie îmbunătățirea nivelului de trai în interiorul ghetoului și, prin urmare, diferențierea socială implicită față de cei care nu lucrează în străinătate. Prin această contribuție abordez două subiecte majore care se desprind din munca de teren pe care am desfășurat-o în ultimii trei ani în mai multe comunități rurale din județul Sălaj. În primul rând, intenționez să deslușesc aceste transformări, evidențiind tensiunile care le însoțesc și tipurile de reacții ale populației românești și maghiare, de la teama de ”țiganizare” a satelor, până la descrierea acestora ca un model ”eficient” de integrare și ”civilizare” a populației rome. În al doilea rând, pornind de la câteva interviuri recente, intenționez să discut tendința de înlocuire a migranților sezonieri români cu migranți sezonieri romi dispuși să accepte condiții de muncă și salarii mai proaste. Argumentez că migrația agricolă sezonieră din România în Germania a devenit o strategie obișnuită de subzistență pentru multe familii de romi din România, iar această tendință sfidează nu doar stereotipurile recente despre migrația romilor, ci și stereotipul arhaic conform căruia romii nu se angajează în munca agricolă. De fapt, pe lângă faptul că furnizează un procent ridicat de lucrători agricoli sezonieri transnaționali, în multe comunități rurale romii sunt principala forță de muncă locală care încă mai este dispusă să lucreze în fermele locale și să presteze muncă informală, cum ar fi pășunatul vitelor.

 

---

---

 

 

PANEL J: CUNOAȘTERI SITUATE: ABORDĂRI FEMINISTE SOCIALISTE ÎN CONTEXTUL ROMÂNESC ACTUAL

Data: Vineri, 24 martie, 16:00 – 18:00

 

Moderatoare:

Laura Sandu

Afiliere instituțională: Drd., C.E.S.I., UB

 

 

J1. Feministe încă de la grădiniță! Exersând o pedagogie eliberatoare

 

Mihaela Michailov

Afiliere instituțională: Conf. Univ. Dr., UNATC I.L.Caragiale, București

 

Rezumat: Practicile feministe transformatoare au nevoie de un spațiu pedagogic deschis, fluid, care să formeze de la vârstele cele mai mici o gândire revoluționară. Cum imaginăm contexte de pedagogie a grijii pentru o emancipare feministă intersecțională, în care să ne dez-vățăm feminist de tot ce învățăm autoritar? Care sunt strategiile pedagogice care destramă autoritatea unic direcționată a unor modele de învățare centrate pe locul celor care și-au consolidat puterea – adică pe locul discursurilor conservatoare și neoliberale? Prezentarea își propune să exploreze posibile formate pedagogice prin care conștiința apartenenței la o gândire feministă eliberatoare să reverbereze și să lase urme. Interogând cadrele convenționale de formare, clasele, orele, școlile în care cunoașterea este predată fără chestionarea marginilor și centrelor ei, voi încerca să articulez necesitatea de a exersa feminismul de stânga de la vârste cât mai mici. Ca să oprim violența de gen, ca să deviem traseele oprimante, trebuie să ne rescriem poveștile care ne ajută să creștem.

 

 

J2. Cercetarea feministă între problematica ideologică și cea teoretică. Despre mizele producției alternative de cunoaștere

 

Iulia Militaru

Afiliere instituțională: Dr., Facultatea de Litere, UB

 

Rezumat: Producția de cunoaștere din mediul academic românesc mimează în ultimul timp, din ce în ce mai mult, o „deschidere” integratoare față de teme de cercetare și metodologii pe care le considera până mai deunăzi inadecvate. Inadecvarea lor se datora neconcordanței dintre direcția de cunoaștere pe care o propuneau și standardele academice foarte rigide și ultraconservatoare. Relaxarea vizibilă din ultimii ani nu este deloc una care încearcă în mod conștient o ruptură radicală de sistem epistemologic, ceea ce ar implica un atac direct asupra mecanismelor de producție conservatoare, cât și producția de discurs teoretic radical-eliberator. Ea este mai degrabă o încercare de apropriere și „îmblânzire” a manifestărilor discursive care se conturează din ce în ce mai puternic în afara discursului academic oficial. Ele nu au rol „contaminator” cum ar susține anumiți subiecți deja integrați în sistemul academic, ci de acaparare și modificare a semnificațiilor acestor manifestări discursive pentru a opri printr-un mecanism violent efectele centrale ale unor cunoașteri alternative. Paradoxul acestui mecanism este că el respinge intervențiile teoretice radicale, acuzându-le de ideologizare, folosindu-se tocmai de dimensiunea ideologică a propriei producții teoretice deja „naturalizate”. În acest mod satisface orizontul de așteptare a câmpului de receptare. Astfel, voi încerca în prezentarea mea să pun în discuție acest paradox al cunoașterii de tip academic, plecând de la analiza felului cum cunoașterile alternative feministe au fost preluate și întrebuințate în vederea diminuării potențialului lor revoluționar. Dominată de cunoașterea hegemonică și de mecanismele ei de producție, cercetarea academică a privilegiat anumite cunoașteri de tip feminist, în special pe cele liberale, respingând în același tip alternativele dinspre feminismul socialist, radical. De ce este feminismul liberal mai acceptabil academic? Care sunt urmările asupra cunoașterii ale acestui statut privilegiat? Dar mizele unui cercetări viitoare eliberate de sub hegemonia universitară? Ar putea ea să depășească limitările care-i sunt impuse?

 

 

J3. Accesul la avort în România, sub presiunea politicilor neoliberale și atacurilor conservatoare

 

Tudorina Mihai

Afiliere instituțională: Dr., S.N.S.P.A., București, activistă și cercetătoare

 

Rezumat: Politicile de restrângere a dreptului la avort, la cerere, în România se înscriu în trendul regional est-european în domeniu, în care se evidențiază cazul Poloniei de interzicere, dar și piedicile legale din țări ca Ungaria, Slovacia, Lituania, Letonia. În România avortul la cerere este permis până în a 14 săptămână de sarcină, dar în fapt accesul în sistemul public este din ce în ce mai obstrucționat. În 2020, pe perioada stării de urgență din timpul pandemiei de COVID-19, serviciile de avort la cerere au fost practic suspendate, iar ulterior reluate într-o măsură mult mai mică. În prezent, sunt județe în care serviciile de avort la cerere nu mai sunt acordate în sistem public (Filia, 2021). Tarifele mari practicate de clinicile private și faptul că nu este un serviciu medical decontat din asigurările de sănătate fac ca accesul la avort să fie de facto inaccesibil populației sărace și vulnerabile. În prezentarea mea voi explora factorii care au condus la situația actuală, legați pe de o parte de influența religiei la nivelul societății, inclusiv implicarea directă a Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, pe de altă parte de politicile neoliberale de restrângere în ansamblu a sistemului public de sănătate pentru generarea profitului în sistemul privat.

 

 

J4. Deprivatizarea muncii reproductive la intersecția între teorie și praxis. Sau cum facem să desființăm familia

 

Oana Uiorean

Afiliere instituțională: scriitoare și traducătoare

 

Rezumat: Familia nucleară este spațiul privat în care sunt produși și reproduși muncitorii actuali și viitori ai capitalului, precum și locul unde sunt abandonați foștii muncitori atunci când nu mai sunt utili acumulării. Această muncă de reproducere a forței de muncă este extrasă asiduu în condiții de exploatare, precum și disciplinată de societatea capitalistă printr-un cocktail de legi, mistificări și moralitate burgheză. Familia devine astfel lăcașul tainic al reproducerii pe care se sprijină capitalul, dar și garant al sfintei instituții a proprietății private. Ca urmare, desființarea familiei nucleare este una dintre aspirațiile fundamentale ale socialismului. Voi examina materialist contradicțiile inerente familiei, pe de o parte loc unde are loc disciplinarea muncii și formarea în spirit capitalist, pe de alta spațiu în care găsim protecție și alinare temporară în fața atacurilor capitalului. Voi teoretiza, împreună cu gânditoare precum Alexandra Kollontai, Angela Davis sau Sophie Lewis, calea către desființarea familiei prin practica socialismului proletar. Îmi voi imagina un viitor al colectivizării mijloacelor de reproducere într-o societate în care relația socială întruchipată de proprietate a fost depășită.

 

 

J5. O abordare feministă socialistă a muncii: reconsiderarea relației femeilor cu pământul în societățile agrare

 

Anca Bucur

Afiliere instituțională: Artistă vizuală și scriitoare

 

Rezumat: Cât din munca domestică a femeilor din societățile agricole continuă să fie definită ca datorie fixată sau atribut natural, ca urmare a articulării sociale actuale a familiei și gospodăriei drept spații de reproducere a capitalismului? În ce măsură relația femeilor cu pământul manifestată prin munca agrară îndeplinită în scopuri de subzistență reușește să deschidă ordinea patriarhală de gen și poate constitui baza pentru afirmarea unei subiectivități emancipatoare? Și cum este afectat acest proces de violența sistemică a comodificării și de favorizarea economiei cunoașterii, care situează o relație ierarhică între munca manuală și cea intelectuală și una extractivistă între marile orașe și sate? Extinzând o cercetare care a stat la baza înfăptuirii unei lucrări vizuale, propun o analiză materialistă a muncii femeilor în societățile rurale, accentuând relația contradictorie cu pământul, o dată ca factor de îndeplinire a unui proces de socializare, iar o doua oară, ca fundal și colaborator necesar în procesul de emancipare. În același timp, această prezentare se bazează pe necesitatea de a deconstrui atât imaginea idilică, cât și imaginea subdezvoltării și regresiunii pe care politicile publice și elita neoliberală le proiectează asupra lumii agricole rurale. Reducerea acesteia la o lume omogenă, blocată într-un timp imaginar al trecutului camuflează relația de putere dintre mediul urban și cel rural și condiționează dreptul lumii agricole la contemporaneitate.

 

---

---

 

 

PANEL K: POZIȚIONĂRI ÎN CÂMPUL POLITIC ROMÂNESC FAȚĂ DE TRANSFORMĂRILE CAPITALISTE DE DUPĂ 1989

Data: Vineri, 24 martie, 16:00 – 18:00

 

Moderatoare:

Diana Mărgărit

Afiliere instituțională: Facultatea de Filosofie şi Știinţe Social-Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza  

 

K1. Improbabila stângă: social-democrația în România după 1989

Ruxandra Ivan

Afiliere instituțională: Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti

 

Rezumat: Lucrarea de față își propune să reconstituie parcursul, în istoria recentă și în spațiul românesc, a etichetei politice pe de o parte și a gândirii social-democrate pe de altă parte, într-o perspectivă pe care vom încerca să o racordăm la dezbaterile similare din peisajul european. Vom susține ideea că impactul discursului anticomunismului postcomunist asupra societății românești părea să nu lase niciun spațiu pentru idei care ar fi fost suspectate măcar de a aparține câmpului gândirii de stânga, chiar și în varianta lor edulcorată social-democrată. În ciuda acestui fapt, un partid care și-a asumat doctrina social-democrată deja în 1992, dar care rareori în istoria sa a practicat efectiv o politică autentică de stânga, a reușit să se claseze primul în 8 din cele 9 runde de alegeri naționale. Pe de altă parte, peisajul partinic contemporan este marcat de un dezechilibru masiv între un Partid Social- Democrat puternic, dar cu puține elemente ideologice și de politici care să îl califice pentru eticheta de partid de stânga, și o pletoră de partide mici, recent înființate, dar fără șanse reale de a trece pragul electoral la următoarele runde de alegeri.

 

 

K2. Un electorat în căutarea unui partid: Stânga românească de azi (și de mâine)

Vladimir Borțun

Afiliere instituțională: Departamentul de Politici și Intervenție Sociale, Universitatea Oxford

 

Rezumat: Restaurarea capitalismului în România după 1989 a însemnat crearea unei elite economice privilegiate și pauperizarea a milioane de muncitori, țărani și tineri, dintre care mulți au fost forțați să ia calea străinătății. Acest proces a fost facilitat în mod decisiv de slăbiciunea ideologică și organizațională a stângii românești. Eșecul tot mai clar al politicilor neoliberale de-a îmbunătăți standardele de viață ale majorității a creat însă, inevitabil, condițiile pentru contestarea acestor politici și a ordinii sociale pe care o reprezintă. Vedem asta atât la nivelul conștiinței populare, cât și în apariția unei noi stângi autohtone în ultimii ani. Până acum însă, aceste prefaceri nu s-au concretizat într-un nou partid de stânga de masă care să apere nevoile claselor populare. Conform celor mai recente date, există un electorat în acest sens, dar continuă să lipsească partidul care să-l reprezinte. Prezentarea de față își propune să treacă în revistă aceste evoluții din societatea românească dar și experiența recentă a stângii europene, pentru a schița profilul programatic, strategic și organizatoric al partidului de stânga de care avem nevoie în România.

 

 

K3: Între valori pro și anti-capitaliste: divide naționalismul economic alegătorii Alianței pentru Unitatea Românilor?

Sergiu Mișcoiu

Afiliere instituțională: Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: Dacă cercetările asupra poziționării alegătorilor Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR) în ceea ce privește valorile morale, sociale și religioase sunt din ce în ce mai numeroase, abordarea opțiunilor economice ale votanților acestui partid nu a făcut obiectul unor analize detaliate, existând doar informații obținute în urma adresării unor întrebări generale în cadrul unor sondaje de opinie. Totuși, pentru a înțelege mecanismele de atragere a unui public care pare din ce în ce mai consistent, este important să ne aplecăm și asupra valorilor economice ale votanților AUR. În această prezentare, bazându-mă pe o cercetare de teren originală (interviuri si focus-grupuri realizate în 2021), voi încerca să evidențiez liniile de convergență și, mai ales, faliile care există în rândul alegătorilor Alianței în ceea ce privește atitudinea față de capitalism și combinarea acestuia cu variante ale naționalismului economic.

 

 

K4. Construcția Noii Stângi Central si Est-europene. Răspunsuri politice la neoliberalismul periferic

 

Claudiu Crăciun

Afiliere instituțională: Facultatea de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative 

Rezumat: Refondarea sistemului de partide pluralist după 1989 a inclus și crearea unor partide socialiste și social-democrate, într-o mare măsură recuperând personal și infrastructuri ale partidelor comuniste. Datorită forței lor organizaționale și performanței electorale acestea au făcut parte din consensul neoliberal al transformărilor post-comuniste ce au presupus liberalizare, privatizare și retragerea statului din oferirea de servicii publice. Contestarea dinspre stânga la adresa acestora s-a cristalizat în perioada post-tranziției, când regimul constituțional și sistemul de partide erau deja instituționalizate, ca efect direct al crizei financiare din perioada 2008-2009. Această contestare este generalizată în toată regiunea, și în ciuda lipsei de viabilitate politică și electorală, articulează un răspuns politic distinct în raport cu modelul economic neoliberal. Cu toate acestea, poziționarea nu se rezumă doar la clivajul economic stânga – dreapta ci și la opoziția față de derivele autoritare și ideologiile naționalist – conservatoare ce le însoțesc. Astfel, ele configurează o critică a unui complex de putere, nu doar a unei ordini economice, mărind însă riscul marginalității sau a contopirii într-o opoziție generic democratică, dar care îi anulează identitatea socio-economică.

---

---

 

 

PANEL L: FILMUL ROMÂNESC ȘI REPREZENTAREA TRANSFORMĂRILOR SOCIALE CAPITALISTE

Data: Vineri, 24 martie, 16:00 – 18:00

 

Moderator:

Claudiu Turcuș

Afiliere instituțională: Facultatea de Teatru si Film, Universitatea Babeș-Bolyai 

 

 

L1. Noi regimuri emoționale în noul cinema românesc: Relațiile toxice și disfuncționalitatea în conflictele inter-generaționale

Lucian Țion

Afiliere instituțională: Facultatea de Teatru si Film, Universitatea Babeș-Bolyai 

 

Rezumat: Filmele din Noul Val românesc sunt cunoscute pentru descrierea unei societăți civile nefuncționale, a unor elite corupte și pentru managementul defectuos al serviciilor publice, dar și pentru relațiile disfuncționale pe care le abordează. Deși acestea sunt prezentate în multe forme în societățile postsocialiste, Răzvan Rădulescu și Călin Peter Netzer sunt doi regizori care se concentrează pe relațiile dintre copii și părinți, subliniind modurile în care emigrația, capitalismul și precaritatea socială au afectat noile societăți post-dictatoriale din Europa de Est. În această prezentare analizez două cazuri de conflicte intergeneraționale în Felicia înainte de toate (2009) și Poziția copilului (2013), filme care încearcă să negocieze soluții între părinți și copiii lor adulți, care nu par să se mai înțeleagă în contextul vârtejului creat de schimbările economice și sociale. Misiunea analistului este să descopere potențialele motive pentru care relațiile de familie disfuncționale (și uneori toxice) precum cele prezentate pe ecran au devenit o temă preferată pentru regizorii români postsocialiști și să înțeleagă modul în care regimurile emoționale ale epocii socialiste, care erau bazate pe tradiționalism și patriarhalism, au fost schimbate prin intervenția capitalismului.

 

 

L2. Mitologia socială a serialului românesc post-socialist: La Bloc, Băieți buni, Las Fierbinți, Ruxx

Alexandru Matei

Afiliere instituțională: Facultatea de Litere, Universitatea Transilvania din Brașov 

 

Rezumat: Producția de ficțiune serială de televiziune a fost în România mereu săracă. Ar fi totuși o greșeală să o ignorăm, din două motive. În primul rând, pentru că există un public important al acestor producții. Apoi, pentru că, prin contrast, cantitatea importantă de texte de critică de film publicate în România însoțește un fenomen cultural mai degrabă elitist.  Pornind de la modelul barthesian de analiză semiologică (Barthes 1957) și de la teoria antropologică a enunțării în versiunea ei latouriană (Latour, Bastide 1983; Latour, 1986; Latour, 1998), vom încerca să descriem două regimuri de enunțare a acestor seriale: unul de identificare sau estetic, și celălalt de distanțare sau critic. Primul regim este cel care încearcă să ascundă felul în care personajele și lumea lor sunt fabricate, iar aici dezbaterea a rămas deschisă în ceea ce privește „realismul” acestor filme. Al doilea regim este cel care încearcă să producă distanță critică, dar modalitățile prin care o face sunt cel mai adesea moralizatoare. Am încercat să stabilim un decupaj istoric pe care le traversează ambele regimuri de enunțare: anii 2000 (producții mai ieftine și care apelează mai puțin la regimul critic) și anii 2010-20 (producții mai scumpe și care încearcă să recupereze o agendă critică). 

 

 

L3. Reprezentări ale minorităților etnice în filmul de ficțiune postdecembrist

Daniel Iftene

Afiliere instituțională: Facultatea de Teatru si Film, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: După căderea regimului ceaușist, cinematografia românească se distanțează de discursurile și cerințele ideologice ale deceniilor trecute, iar una dintre zonele în care aceste schimbări se fac simțite este cea a reprezentării minorităților etnice, puternic schematizate sau deseori ocultate de filmul din perioada comunistă. Structurii aproape monolitice etnic a societății comuniste românești – construită prin filmul de actualitate – i se va contrapune, după 1990, una puternic mozaicată și specifică tranziției, care însă reflectă deseori și stereotipiile folosite în reprezentarea comunităților minoritare în trecut. Cu toate acestea, câțiva regizori (Lucian Pintilie, Radu Mihăileanu, Radu Jude etc.) deschid calea interogării și dinamitării acestor locuri comune, atacând xenofobia și rasismul care au destabilizat relațiile etnicilor români cu romii, evreii, maghiarii sau nemții de-a lungul istoriei. Studiul propune o panoramare critică a reprezentării minorităților etnice în filmul românesc contemporan, cu scopul de a evidenția strategiile folosite de cineaștii locali. În plus, oferă câteva piste pentru înțelegerea absenței anumitor comunități etnice din filmul românesc de ficțiune.  

 

 

L4. Clasă și decalaje sociale în filmul popular: Teambuilding și Taximetriștii

 

Bogdan Popa

Afiliere instituțională: Universitatea Transilvania din Brașov

 

Rezumat: Gramsci ne spune în apariția popularului în artă trimite la schimbări istorice importante, legate de formarea unei noi clase sociale. Cum să privim din perspectiva lui Gramsci apariția noului cinema popular românesc (Teambuilding a făcut un milion de bilete vândute)? Este popularul românesc actual doar un efect al comercialului sau este un efect al unei circulații diferite între elite culturale și spectatorii de film? Analiza mea se va concentra pe decalajele sociale surprinse în film dar și pe modul în care anumite formule lingvistice intră în limbajul comun (de tipul „mi-am făcut rată la câine”, „kind reminder”, și „papagalii fac câți bani merită pentru munca lor, șmecherii fac mai mult”). Circulația între elite, spectatori, limbaj popular pare să își schimbe forma, iar prezentarea se va concentra pe importanța acestei schimbări.

 

---

---

 

 

PANEL M: RELAȚII CAPITALISTE DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA

Data: Sâmbătă, 25 martie, 10:00 – 12:00

 

Moderatoare:

Natalia Buier

Afiliere instituțională: Universitatea din Barcelona

 

 

M1. Pedagogiile abstractizării: învățare, programare și externalizare în Cluj

Oana Mateescu

Afiliere instituțonală : Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai 

 

Abstract : Cluj-Napoca visează să devină un Silicon Valley est-european, cu tehnologia informației (IT) ca motor al economiilor creative locale și cheia dezvoltării personale și urbane. Cu toate acestea, IT-ul local prosperă ca o piață de externalizare care are nevoie constantă de forță de muncă ieftină, în special tinerii care se străduiesc să devină inițiați în noțiunile de bază ale programării, atrași de mirajul convingător al locurilor de muncă bine plătite în timp ce caută să scape de declinul provincial. Această lucrare explorează ecologia locală a reconversiei digitale – școli informale de IT, academii de programare și traininguri organizate de companii – pentru a urmări legăturile contemporane dintre cunoaștere, tehnologie și economie. Se concentrează pe programarea orientată pe obiecte (OOP) ca pârghie pedagogică pentru recalibrarea abstractizării și pentru formatarea cognitivă inegală a oamenilor și a mașinilor într-o economie a programării bazată pe externalizare. În ciuda apariției sale ca model de design participativ în Norvegia anilor 1960, OOP a devenit crucial pentru diviziunea globală a muncii de programare, permițând colaborarea echipelor de externalizare prin încurajarea explicită a „neștiinței” și a abstracției. În Cluj, socializarea în abstracție merge mână în mână cu suspiciunea constantă a socialului. Convertiții digitali sunt învățați să facă abstracție de la: să compartimenteze și să excludă tot ceea ce este irelevant pentru un proiect de programare, inclusiv economia politică a propriei forțe de muncă sau textura urbană a inegalităților sociale. În acest proces, pedagogiile digitale ascund în mod activ structurile mai largi în care participă aceste abstracții sau tipurile de politică față de care ar putea răspunde.

 

M2. Motivații de muncă, temporalitate flexibilă și algoritmi digitali: ‘platformizarea’ muncii în sectorul livrării de alimente din România

 

Delia Bădoi

Afiliere instituțională : Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Universitatea din București

 

Abstract : În contextul evoluției economiei bazate pe platformizarea muncii la cererea și la locația clientului, condițiile de muncă a mii de oameni care lucrează în sectorul de livrare din România sunt supuse unei schimbări permanente, provocate de o tehnologizare excesivă a instrumentelor de muncă. Prezenta lucrare își propune să ilustreze, pe de o parte, experiențele de muncă ale lucrătorilor care prestează o muncă la locație și la cerere, prin intermediul platformelor digitale de livrare de produse alimentare din România. În timp ce va explora experiențele de muncă, prezentarea mea se va concentra pe modul în care algoritmii utilizați de platformele de livrare influențează și controlează procesul muncii, prin autonomia și variația condițiilor de muncă (timp fragmentat, venit intermitent, penalizarea orelor de muncă). Lucrătorii din sectorul livrării de produse alimentare ajung să găsească strategii de adaptare pentru gestionarea constrângerilor provocate de algoritmii care le controlează munca, prin elaborarea de soluții pe termen scurt, improvizate pentru a câștiga mai mulți bani și a rămâne flexibili cu timpul lor de lucru. Pe de altă parte, într-un context de muncă marcat de control și performanță, prezentarea va exemplifica principalele motivații voluntare și involuntare ale lucrătorilor de a presta o muncă incertă și nesigură, prin intermediul platformelor digitale de livrare. Datele empirice sunt extrase dintr-o cercetare calitativă, realizată în perioada 2020-2021, cu livratori români care lucrează pentru platformele Glovo (Food Panda), Bolt Food și TazzbyEmag (Takeaway).

 

 

M3. Etică și corectitudine în relațiile capitaliste de muncă: perspective ale profesioniștilor în Resurse Umane din Romania

 

Anca Simionca

Afiliere instituțonală : Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai 

 

Abstract : Ultimii ani se remarcă în spațiul organizațional din România prin emergența unor voci alternative din interiorul organizațiilor capitaliste (altele decât sindicatele) care problematizează relațiile de muncă, corectitudinea și etica acestora. Studiul se bazează pe analiza de conținut a mai multor conturi LinkedIn și pe interviuri realizate cu 9 specialiști în resurse umane care își asumă explicit dimensiunea etică și de protejare a drepturilor angajaților ca fiind centrale pentru identitatea lor profesională. Temele abordate cel mai des se referă la abuzuri legate de practici salariale, nerespectarea orelor de muncă, discriminare (de gen, vârstă, etnie, orientare sexuală), menținerea unui mediu ostil de muncă, intimidare și bullying. Pentru specialiștii care se revendică din câmpul profesional internațional al managementului resurselor umane, astfel de preocupări sunt legitime. Apartenența la o comunitate profesională mai largă, care are un rol important în determinarea condițiilor de muncă (nefiind doar o funcțiune administrativă), este unul dintre principalii piloni de auto-legitimare la care recurg acești specialiști. De asemenea, pozițiile critice exprimate de subiecți sunt cel mai bine descrise ca fiind reformiste, nu radicale, ele nepunând (decât marginal și rar) sub semnul întrebării logica generală de funcționare a sistemului. Atât din analiza de conținut cât și din interviuri reiese că acești profesioniști se confruntă adesea cu existența unei opoziții puternice – atât din partea unor colegi sau manageri, cât și la nivelul comentariilor generale – față de asumarea rolului de translator al intereselor angajaților. Luările lor de poziție sunt echivalate cel mai adesea cu naivitate, interese personale de denigrare a unor personaje concrete, sau lipsa înțelegerii constrângerilor „reale” ale economiei. Într-o etapă ulterioară a cercetării (aflată în desfășurare) îmi propun să estimez cantitativ gradul de răspândire și conținutul acestor preocupări de etică și corectitudine în rândul profesioniștilor din domeniul resurselor umane, precum și percepția acestora asupra capacității lor de a influența situațiile concrete în conformitate cu viziunea lor.

 

 

M4. Dezvoltarea personală într-o lume post-neoliberală: Oportunități și provocări pentru creșterea personală

Elena Trifan

Afiliere instituțională : Școala Națională de Studii Politice și Administrative

 

Abstract : Dezvoltarea personală a devenit o industrie în capitalismul neoliberal, folosită pentru a-i ajuta pe angajați să se adapteze la căutarea constantă a creșterii, cum ar fi creșterea productivității, creativitatea, gestionarea timpului și dezvoltarea afacerilor. În cadrul cercetării mele doctorale, am documentat modul în care funcționează acest tip de practică și cum restructurează viața socială a indivizilor și perspectivele lor asupra lumii. Dezvoltarea personală, așa cum a fost modelată de neoliberalism, servește drept instrument de responsabilizare personală și de adaptare la restructurarea statului social. Este, de asemenea, un mijloc de promovare a valorilor neoliberale în rândul oamenilor. Cu toate acestea, în timpul măsurilor de izolare din timpul pandemiei, au apărut critici ale acestei abordări bazate pe creștere, ceea ce a dus la o reapariție a ideilor despre îngrijirea personală. Îngrijirea de sine s-a dezvoltat în special în comunitățile marginalizate, unde a fost definită ca o formă de rezistență la capitalism prin grija față de sine ca membru al unei comunități oprimate, Audre Lorde (1988) definind conceptul ca având o putere de rezistență la adresa capitalismului. În această prezentare, voi explora ce se întâmplă cu dezvoltarea personală, care este un factor-cheie în construirea ideologiei capitaliste, dacă neoliberalismul se apropie de sfârșit. De asemenea, mă voi gândi dacă acesta este un moment bun pentru a recupera dezvoltarea personală și cum poate fi folosită pentru a crea instrumente de construcție a sinelui dincolo de individualismul intrinsec al procesului.

 

---

---

 

 

PANEL N: REGIMURI ALE MUNCII ŞI TRANSFORMĂRI CAPITALISTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Data: Sâmbătă, 25 martie, ora 10:00 – 12:00

 

Moderator:

Ovidiu Țichindeleanu

Afiliere instituțională: Editura Idea

 

Rezumat: Descompunerea socială şi migraţia în masă a forţei de muncă, atît către vest, cît şi către est, au fost şi mai sînt fenomene constitutive ale transformării capitaliste a Republicii Moldova. În acest sens, Republica Moldova, ca stat nou apărut pe ruinele perestroikăi, constituie un laborator care internalizează intens diviziunile şi transformările structurale ale realităţii internaţionale, şi în care noile mecanisme de control al muncii se confruntă cu noi tentative de rezistenţă şi adaptare a lucrătorilor din diferite sectoare socio-economice, dar şi cu o catastrofală distrugere materială şi pierdere demografică. Acest panel aduce laolaltă studii de caz recente şi perspective pe termen mai lung asupra regimurilor muncii din Moldova, considerîndu-le relevanţa pentru tendinţele policrizei internaţionale.

 

N1. Cum să iți faci un loc de muncă în sectorul cultural

 

Nora Dorogan 

Afiliere instituțională:  Teatru Spălătorie

 

N2. Relații de muncă în ONG-uri

 

Lilia Nenescu 

Afiliere instituțională:  Platzforma

 

N3. Regimul muncii în Moldova post-socialistă: o analiză a transformărilor Codului Muncii

 

Vitalie Sprânceană 

Afiliere instituțională:  Platzforma 

 

---

---

 

PANEL O: DEZVOLTAREA IMOBILIARĂ CAPITALISTĂ PE FOSTELE PLATFORME INDUSTRIALE SOCIALISTE

Data: Sâmbătă, 25 martie, ora 10:00 – 12:00

 

Moderatoare

Enikő Vincze

Afiliere instituțională: Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai

 

 

O1. Retrocedări, transformări funciare și dezvoltări imobiliare la margini de orașe mari după 1990

Ioana Florea

Afiliere instituțională:  Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai

Mihail Dumitriu

Afiliere instituțională: Facultatea de Studii Europene, Școala Doctorală „Paradigma Europeană”, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: După 1989, schimbarea regimului proprietății a dus treptat la o fragmentare intensivă a terenurilor, care ulterior a pus premisele unei dezvoltări și urbanizări specifice. În același timp, prin descentralizare administrativă, aspecte cheie ale planificării au fost aduse de la nivel central la nivel local și, în plus, au fost delegate unor entități private, reducând rolul

administrației publice locale în procesul planificării. Vom ilustra transformările spațiale periurbane ale capitalismului târziu prin cazul Bragadiru, unul dintre orașele nou formate la periferia Bucureștiului, și prin cazul Miroslavei și Copou, aflate în suburbiile Iașiului (al doilea oraș ca populație din România, într-o creștere rapidă). Arătăm utilitatea folosirii într-o astfel de analiză a hărților de cadastru, care relevă structura proprietăților, a imaginilor satelitare, dar și a copiilor de cărți funciare, a datelor despre autorizațiile de construcție și a informațiilor din Monitorul Oficial. Cu o astfel de metodologie, putem evidenția impactul teritorial/ spațial al celor mai importante transformări legate de procesele de urbanizare din ultimele decenii: retrocedările și privatizarea din anii 1990 care au deschis calea pentru remodelarea zonelor periurbane; faptul că localitățile periurbane care s-au aflat în apropierea unui centru regional au avut o transformare distinctă, condusă în principal de interesul speculativ care s-a intensificat în pragul boom-ului imobiliar de la începutul anilor 2000, precum și în ultimii ani. Ceea ce a început ca proces de suburbanizare, a devenit, de multe ori, o urbanizare intensivă, într-un context al unei administrații publice (slăbite) cu idei politico-economice neoliberale. Prezentarea va arăta cum geografia proprietății funciare din Bragadiru, Miroslava și Copou, precum și interesele financiare ale investitorilor, au influențat morfologia spațială locală. Fragmentarea terenurilor și descentralizarea, combinate cu un tip de urbanism neoliberal, au dus la un dezechilibru teritorial: o dezvoltare excesivă și necontrolată, pe de-o parte, subdezvoltare și dezinvestire, pe de alta. Subliniem că aceste rezultate, relevante și pentru alte geografii, nu sunt simple evoluții tehnice, ci alegeri politice influențate de capital.

 

 

O2. Constrângeri structurale și narațiuni locale cu privire la reconversia spațiilor industriale din Craiova

 

Ioana Vlad

Afiliere instituțională: Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Restructurarea economică prin privatizarea industriei, demarată la începutul anilor 1990, este un factor fundamental în înțelegerea transformărilor urbane post-socialiste, care au presupus reconfigurarea spațială a orașului prin reconversia progresivă a fostelor spații de producție privatizate în proiecte de dezvoltare imobiliară. Însă acesta este un proces în care autoritățile locale au avut o marjă limitată de control, pe fondul unui cumul de politici naționale care au dus la redimensionarea sau lichidarea fostelor întreprinderi de stat și la creșterea șomajului. În acest context, autoritățile locale s-au orientat către diverse strategii de creștere a atractivității propriilor orașe, pentru atragerea de resurse (Harvey 1989).  Reconversia spațiilor industriale a fost naturalizată prin discursul obsolescenței (uzurii) funcționale și economice a respectivei infrastructuri (Weber 2002), determinate de schimbări tehnologice și de extinderea organică a orașului. Astfel dezvoltarea imobiliară a fost reprezentată ca o formă de progres, prin regenerare urbană. În același timp, autoritatea publică locală a preluat costurile creării de zone industriale suplimentare la marginea sau în exteriorul orașului și atragerii de investitori pentru contracararea șomajului și a dezindustrializării. Ilustrez aceste procese prin reconstituirea transformării în proiecte de dezvoltare imobiliară a câtorva întreprinderi emblematice din Craiova, precum și printr-o analiză a reprezentării acestor transformări de către o diversitate de actori locali (arhitecți, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai autorităților publice locale), bazată pe interviuri, dar și pe declarații publice și dezbateri din cadrul ședințelor de consiliu local.

 

 

O3. Există o relație între cronologia deindustrializării și nivelul dezvoltării imobiliare din orașele medii? Comparație între Târgu Jiu și Baia Mare

 

George Iulian Zamfir

Afiliere instituțională: Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai

 

Rezumat: Dezvoltarea teritorială inegală, denumită policentrică în strategiile Ministerului Dezvoltării, avantajează acumularea de capital în marile orașe. Pe măsură ce acestea au devenit scena marilor proiecte de investiții, ansamblurile imobiliare au devenit forma prioritară de depozitare a capitalului surplus. Fostele platforme industriale sunt ținte precise ale investițiilor imobiliare. În cazul orașelor medii nu avem însă disponibile imagini ale acestor doi factori. Această prezentare furnizează câteva elemente pentru o comparație între Baia Mare și Târgu Jiu. Un caracter comun al celor două orașe este istoricul minier. În timp ce extracția și prelucrarea de metale neferoase în Baia Mare a fost sistată complet, Târgu Jiu rămâne centrul de comandă al extracției de cărbuni prin Complexul Energetic Oltenia. În ambele orașe sunt dezvoltate proiecte imobiliare rezidențiale și comerciale, însă cu mici excepții, platformele industriale nu sunt integrate în acest ciclu. În timp ce marea parte a teritoriilor urbane industrializate din Baia Mare este inutilizabilă, inclusiv în sensul conversiei funcționale, din cauza gradului ridicat al poluării solului, cele din Târgu Jiu nu întâmpină aceleași probleme. Însă, supraviețuirea CEO a determinat prelungirea activității unor unități industriale complementare industriei miniere în Târgu Jiu, ceea ce a condus la o dezindustrializare comparativ mai târzie. Prezentarea aduce câteva exemple de foste unități industriale descrise cronologic, după care discută evoluția comparativă a unor indicatori socio-economici privind veniturile și realizarea de locuințe.

 

 

O4. De la orașul de foc la orașul butic: investiții de capital trans-național în fostele platforme industriale siderurgice

 

Sorin Gog

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai 

 

Rezumat: Această prezentare se focalizează pe dezvoltarea capitalistă a zonelor industriale dezafectate din România și analizează strategiile de dezvoltare si regenerare urbană elaborate de autoritățile locale din orașul Resita în vederea atragerii de investitori. Acest oraș a jucat un rol important în industrializarea Banatului și Transilvaniei în perioada Austro-Ungară și mai apoi în România, în mod special odata cu amplul proces de modernizare industrială socialistă. Privatizarea industriei siderugice din anii 90 si reformele neo-liberale au generat un amplu process de dez-industrializare și declin demografic. Cercetarea pe care se bazează această prezentare analizează contextul mai larg de dezvoltare economică regională precum și al strategiilor pe care orașele periferice le articulează în raport cu orașele magnet și polii de creștere economica. Dezvoltarea teritorială inegală și absența unor finanțări publice substanțiale care să susțină dezvoltarea acestor periferii regionale fac ca investițiile de capital trans-național să devină extrem de dezirabile pentru administrațiile locale. Zonele industriale dezafectate creează dificultăți urbanistice majore și marchează viziual și politic un declin al orașului. Însă ele constituie în același timp oportunități de investiție pentru marile fonduri de capital imobiliar care caută să regenereze orașul și să amplifice o creștere economică în vederea creării unei clase de potențiali consumatori. Această prezentare problematizează modul în care politicile de dezvoltare ale orașului vizează preponderent înlocuirea unui oraș muncitoresc cu o viziune menită să consolideze o clasă de mijloc. În acest context cercetarea interoghează relațiile public-privat și încearcă să determine condițiile structurale care facilitează capitalului trans-național investiții massive, generatoare de potențial profit, în cadrul unor orașe periferice.

 

---

---

 

 

PANEL P: MUNCA PRECARĂ ÎN SECTORUL CULTURAL DIN ROMÂNIA

Data: Sâmbătă, 25 martie, 12:00 – 14:00

 

Moderatoare

Miki Braniște

Afiliere instituțională: Facultatea de Teatru si Film, Universitatea Babeș-Bolyai

 

 

P1. Primii ani 1990 și crearea mitului actorului-antreprenor în România 

Iulia Popovici

Afiliere instituțională: Universitatea din Craiova/Universitatea de Arte Târgu-Mureș

Rezumat: Sistemul teatral din România prezentă a rezultat – în toate componentele sale, de la resurse umane la specific artistic – în urma deciziilor, a opțiunilor sau a accidentelor, de toate felurile, de imediat după Revoluție, o parte dintre ele, reacții subiective la sistemul, ideologic și economic, în care artiștii de teatru lucrau înainte de 1989. Actualul sistem se prezintă ca unul cu două benzi, conservând în centru instituțiile de stat intens subvenționate pe componenta de salarii, jucând în regim de repertoriu, cu trupă permanentă de actori, angajați (mai ales înainte de 2007, respectiv 2016) pe perioadă nedeterminată. Altfel spus, artiști cu maxim de protecție socială, în timp ce, odată cu creșterea, constantă, a numărului de absolvenți de Actorie și Regie, în jurul acestor instituții de spectacol, cvasi-inaccesibile absolvenților în cauză, se năștea o „piață concurențială” a prestațiilor artistice, nerecunoscute drept muncă, dominată de precaritate, în raport cu care Statul (de fapt, teatrele sau managerii lor) deține o poziție supradimensionată de control. În ce măsură a fost sau ar fi putut fi această precarizare anticipată în perioada tranziției românești? Cum s-a structurat, în prima etapă a postcomunismului local, discursul despre noua poziție socială și economică a actorului? Cum a influențat acest discurs crearea unui orizont aspirațional legat de actor ca antreprenor creativ? Analiza de față pornește de la investigarea confruntărilor, de pe poziții ideologic și de putere diferite, despre reforma teatrului din România, așa cum sunt ele reflectate în presa vremii și în memorialistica ulterioară, pentru a urmări construcția a ceea ce poartă, așa cum vom vedea, trăsăturile unui mit – o narațiune explicativă menită să ofere legitimitate insecurității sociale a unui întreg grup profesional.

 

 

P2. Proiectariatul cultural: între precarizare instituţionalizată şi bune practici anti-exploatare

Adina Marincea

 

Rezumat: De la artă, cultură și educație până la sănătate, tot mai multe sectoare sunt acaparate de fenomenul „Proiectificării”. Munca pe proiecte este unul dintre mecanismele neoliberale de „flexibilizare” a pieței muncii, și urmează o logică similară cu economia gig-urilor. Ea este de fapt o formă cosmetizată de eliminare a protecțiilor sociale asociate muncii salariate, și de privatizare a serviciilor publice oferite de stat. În sectorul cultural și nu numai, este creată o nouă categorie de lucrătoare şi lucrători, un așa-zis „Proiectariat Precar”, pe care logica neoliberală a proiectificării ȋl transformă ȋn “agent al externalizării statului”. Proiectariatul Precar se referă la persoanele care își asigură existența prin realizarea de proiecte finanţate prin diverse granturi, fie ele naționale (ex. AFCN) sau internaționale, de regulă europene în cazul României (ex. Fonduri structurale, Granturile SEE și Norvegiene, etc.). Ȋn plan local, conceptul vizează în special ceea ce unii numesc „Sectorul Cultural Independent”, a cărui independență este mai degrabă iluzorie, asemenea ideii de „flexibilizare”. Prezentarea are la bază o serie de interviuri cu lucrătoare și lucrători din domeniul cultural din București, cu o largă experiență în managementul cultural și în implementarea de proiecte la nivel local și național, precum și propria experiență și reflecțiile critice ale autoarei pe baza ei. Aceasta propune, dincolo de cartografierea problemelor inerente logicii neoliberale a proiectificării, o chestionare colectivă incipientă privind soluții și moduri de organizare care să adreseze atât problemele structurale identificate, cât și pe cele la nivel micro, de grup sau individuale. Altfel spus, ce putem face pentru a ne proteja în faţa precarizării sistemice şi a îmbunătăţi modurile în care muncim împreună, respingând reproducerea mecanismelor exploatative înscrise în chiar logica neoliberală a proiectificării? În acest scop, autoarea propune un Mini-ghid colectiv de bune practici anti-exploatare realizat, sub anonimat, de mai multe persoane cu experiență în proiecte culturale şi activiste.

 

 

P3. Reflecția teatrului politic asupra transformărilor din câmpul muncii

David Schwartz

Afiliere instituțională: Regizor, lector universitar, U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” București

 

Rezumat: Lucrarea pornește de la două întrebări complementare: ce fel de cunoaștere oferă teatrul contemporan despre transformarea relațiilor de muncă în contextul postsocialist local? Respectiv, cum se percep condițiile de lucru din teatrul independent în cadrul mai larg al experiențelor de documentare consistentă a altor procese de muncă? Istoria teatrului european include, încă din secolul XIX, reprezentarea documentată, în diverse registre stilistice, a numeroase fenomene legate de muncă. Aceste teme îi preocupă atât pe artiștii militanți neprofesioniști cât și pe diverși profesioniști recunoscuți (Gerhardt Hauptmann, V.E. Meyerhold, Sophie Treadwell, Bertolt Brecht etc.). Contextul local este mult mai sărac până la perioada socialistă, când apare o explozie artificială de piese realist-socialiste despre muncitori, cu diferențe de calitate notabile între ele. Posibil ca tocmai abundența tratării subiectului înainte de 1989 să fi dus inițial la o reticență a artiștilor de teatru de a aborda teme legate de muncă în perioada postsocialistă. Cert este că, în spațiul de limbă română, la peste 30 de ani de la schimbarea de regim, preocuparea pentru subiect este redusă. Piesele/scenariile de teatru despre muncă apărute după 1989 nu sunt mai mult de 25, iar majoritatea aparține unui număr foarte mic de autoare. În acest context, îmi propun să expun succint experiența mea de cercetare și realizare a unor spectacole de teatru despre, pentru și uneori împreună cu categorii diverse de muncitori și muncitoare – mineri, persoane care lucrează în hipermarketuri, persoane care lucrează în livrări, personal didactic. Voi pune accentul mai puțin pe construcția spectacolului și mai mult pe reacțiile lucrătorilor confruntați cu transmiterea propriilor lor perspective prin teatru. 

În sfârșit, în finalul lucrării, îmi propun să problematizez situația de lucrător în teatrul independent, evidențiind o serie de condiții specifice, care determină o combinație paradoxală de constrângeri și privilegii.

 

 

P4. Tendințele de transformare ale modului de organizare a muncii în cultură

Cristian Pop

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și Centrul Interdisciplinar pentru Știința Datelor, UBB și Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie “George Barițiu”, Academia Română.

 

Rezumat: În ultimii ani, s-a observat o creștere semnificativă a interesului orașelor europene pentru integrarea culturii în strategiile lor de dezvoltare. Cu toate acestea, sectorul cultural și lucrătorii săi, care sunt esențiali pentru aceste strategii, se află adesea în situații precare și vulnerabile. În acest context, prezentul studiu investighează condițiile de muncă din sectorul cultural din România, urmărind să înțeleagă și transformările recente aduse de pandemia COVID-19. Metodologic, am utilizat atât metode de cercetare cantitativă, cât și calitativă. În primul rând, am desfășurat două anchete pe bază de chestionar care au avut ca respondenți lucrători culturali și artiști, înainte și în timpul pandemiei. În al doilea rând, am realizat o serie de focus grupuri în rândul mai multor tipuri de actori din câmpul cultural, cum ar fi artiști și lucrători culturali independenți, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și instituții publice de cultură, la nivelul Zonei Metropolitane Cluj. Rezultatele analizelor descriu o realitate în care dificultățile din domeniul cultural, cum ar fi cele financiare, care existau înainte de debutul pandemiei din 2020, s-au agravat și diversificat atât la nivel local, cât și național. În plus, măsurile care au vizat sprijinirea sectoarelor culturale și creative, au avut un impact limitat deoarece aceste acțiuni nu au abordat nevoile specifice ale lucrătorilor cei mai vulnerabili, cum este cazul celor din sfera culturală independentă. Acest lucru se datorează lipsei unei legislații specifice care să protejeze lucrătorii cu contracte atipice, non-standard, precum sunt cei din sectorul cultural. Astfel, într-un context adesea definit de incertitudine, planurile de viitor sunt expuse cu atenție, mai ales în cazul artiștilor care desfășoară activități independente, întrucât viața și munca în oraș devin din ce în ce mai nesustenabile. În concluzie, este necesară o atenție sporită pentru nevoile sectorului cultural și pentru crearea unor politici publice care să abordeze problemele specifice ale lucrătorilor din acest domeniu. De asemenea, este esențială elaborarea unei legislații specifice care să protejeze lucrătorii cu contracte atipice și să le asigure condiții de muncă adecvate.

 

---

---

 

 

PANEL Q: ISTORIA SOCIALĂ A CAPITALISMULUI ÎN TRANSILVANIA ȘI REGATUL ROMÂNIEI DIN SECOLUL XIX ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

 

Moderator

Adrian Tătăran

Afiliere instituțională: Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai 

E-mail: aditataran@yahoo.fr

 

Q1. Paternalism și protest într-o industrie de stat: Munca și activismul femeilor în industria tutunului în Transilvania 1880-1940

Alexandra Ghit

Afiliere instituțională: Central European University Viena, Departamentul de Istorie și Departamentul de Studii de Gen, Proiectul ZARAH 

 

Rezumat: În ce fel a contribuit munca „necalificată” a femeilor de la fabrica de tutun din Kolozsvár/Cluj Napoca la industrializarea Ungariei și apoi, a României? În ce feluri s-au opus lucrătoarele acestei fabrici (unele sezoniere, multe cu adevărate cariere), în diverse perioade, față de reorganizarea producției în Manufactură? Și în ce fel analiza muncii femeilor în industria tutunului ne poate deschide noi perspective asupra transformării capitaliste a Transilvaniei, și a Europe de Est – în sens mai larg? În prezentarea mea, voi analiza două greve ale muncitoarelor de la Manufactura de Tutun din Cluj (fondată în 1851), din 1897 și 1911, și voi discuta o serie de momente protestatare ale lucrătoare după 1919. Argumentul meu este că aceste proteste, ignorate în istoriografia mai veche și mai nouă a muncii, au constituit reacții sofisticate față de reorganizarea regimurilor de muncă în fabrică și că au fost organizate de către lucrătoare care s-au opus ori au contestat cu eficacitate practicile paternaliste ce au permeat relațiile de muncă în fabricile de tutun. În încheiere, voi schița un argument despre rolul muncii genizate în industria tutunului pentru acumularea de capital intern în Regatul Ungariei, la sfârșitul secolului nouăsprezece, și unul despre continuitatea formelor de paternalism industrial în Manufactura de Tutun din Cluj după 1919.

 

 

Q2. Câteva considerații despre muncă și organizații profesionale în interbelicul românesc

Dan-Alexandru Săvoaia

Afiliere instituțională: Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

 

Rezumat: Într-o societate și economie dominată de sectorul agrar, creionarea unor taxonomii

precum „lucrători industriali” sau „comerciali”, „mici meșteșugari”, „meseriași” sau „meseriași patroni”, ori „funcționari” (particulari sau ai statului), a comportat un proces complex de (re)definire, statutul acestora reflectând inclusiv perspectivele lor distincte asupra eticii muncii asociate activităților industriale și comerciale, cât și față de mecanismele și tehnologiile „din Occident”. Comunicarea noastră își propune astfel să contribuie la o panoramare a câmpului muncii din România interbelică, așa cum se prefigurează prin lentila

formelor de organizare și reprezentare profesională, la rândul lor expresii ale unor amalgamări dificile, girate de realități economice, afinități doctrinare, politici economice și sociale. Pe de o parte, plecând de contextul mai amplu al tehnologizării industriei românești și al efectelor sociale, economice și legislative care au survenit după Primul Război Mondial, ne propunem să ilustrăm câteva dintre realitățile sociale din perioadă, fructificând o serie de

intervenții ale unor slujitori ai statului (inspectori de muncă) puși în postura instituțională de a oferi remarci și sugestii cu privire la aplicarea legilor care guvernau relațiile de muncă, aceștia fiind interesați într-o bună măsură și de expunerea dificultăților apărute în teritoriu. Pe de altă parte, în pofida impactului politico-decizional limitat, preocupările sindicale și corporatiste au cunoscut diferite stadii și forme organizaționale sau instituționale, vizând reprezentarea intereselor profesionale atât pentru ameliorarea imediată a relațiilor de muncă, cât și pentru definirea cadrului mai amplu în care acestea trebuiau să funcționeze, constituind astfel expresii ce merită atenția noastră pentru evidențierea unor probleme reale resimțite la nivel social.

 

Q3. Dilemele “capitalismului născând” in viziunea primelor generaţii de socialişti din România (1880-1914)

Anca Mândru

Afiliere instituțională: Universitatea din Birmingham

 

Rezumat: Primii socialişti s-au confruntat cu provocarea de a formula o critică a capitalismului in condiţiile în care acesta, în forma sa clasică, specifică ţărilor industrializate din vestul Europei, abia se contura în Vechiul Regat. Pentru majoritatea socialiştilor din România, tributari ideilor Internaţionalei a II-a, tranziţia spre capitalism era inevitabilă, dictată fiind nu numai de determinismul istoric marxist dar şi de insăşi poziţia României, o ţară periferică aflată în orbita ţărilor capitaliste dezvoltate. În aşteptarea instaurării capitalismului „sălbatic”, socialiştii români au denunţat exploatarea inerentă sistemului capitalist şi au încercat să mobilizeze muncitorii industriali existenţi. În condiţiile unei mişcări muncitoreşti firave, socialiştii au susţinut reforme precum introducerea zilei de lucru de opt ore sau a repausului duminical, chiar dacă, pe termen lung, ele au dus la o acomodare cu sistemul capitalist sau, cum s-a spus mai tarziu, o „îmburghezire” a muncitorilor. Fideli principiilor social-democraţiei germane, socialiştii români, în general, au subestimat potenţialul altor grupuri sociale urbane, precum micii meşteşugari, comercianţi sau servitori, care erau la rândul lor afectaţi de dinamici capitaliste. Pe de altă parte, graţie indeosebi lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, socialismul românesc a oferit o analiză pătrunzătoare a sistemului agrar „neoiobag”, caracterizat printr-o combinaţie nefericită de practici economice feudale şi cadru legal liberal specific capitalismului. Această prezentare va explora interpretările socialiste ale impactului capitalismului asupra unor „chestiuni” contemporane majore precum cea rurală, evreiască, naţională şi a femeilor. Examinarea va indica că socialiştii români antebelici, spre deosebire de rivalii lor anarhişti sau poporanişti, au promovat o interpretare dogmatică, relativ rigidă a capitalismului. Acest capitalism era la rândul său unul rigid, surprinzător de omogen în pofida variaţiilor şi adaptărilor identificate chiar de socialişti, şi obligatoriu sortit să se prăbuşească într-o iminentă şi ultimă criză.

 

 

Q4. Proprietate și acces ierarhic la cetățenie

Manuela Boatcă

Afiliere instituțională: Afiliere instituțională: Universitatea din Freiburg, Germania

 

Rezumat: La început de secol XX, statutul social al femeilor transilvănene reflecta accesul lor inegal la instituția care mediază relațiile cu statul imperial: cetățenia. De obicei, chestiunea cetățeniei transilvănene este analizată într-un cadru de referință etnic, care evidențiază cum transilvănenii români și sași au mai puține drepturi decât maghiarii din Transilvania. Din perspectiva istoriei globale, accesul româncelor transilvănene la cetățenie este inseparabil de considerentele rasiale, etnice și de gen din contextual interimperial al Transilvaniei din acel moment. Cum a impactat această istorie globală a cetățeniei, ancorată în colonialitate, situația interimperială în Transilvania? Proprietatea funciară în Transilvania era reglementată prin restricționare, ceea ce a asigurat menținerea pământului în mâinile unui număr mic de familii pe tot parcursul perioadei moderne timpurii. Aceste familii și-au negociat privilegiile (cel mai important, scutirile de impozite) cu o serie de formațiuni imperiale aflate în conflict – Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman, Imperiul Rus și Imperiul Austro-Ungar. În ciuda revendicării propriei poziții de la un proiect iluminist, această nobilime a păstrat o structură a muncii bazată pe servitute până târziu în secolul al XIX-lea. Șerbii vorbeau maghiara, saxona și româna. Acesta a fost un domeniu etnic și rasial complex, deoarece  opera prin excluderea rasială a populației evreiești și a celei rome de la proprietatea până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prezentarea se axează pe suprapunerea, la început de secol XX, a politicilor de gen cu excluderea de facto a femeilor românce transilvănene de la cetățenie prin reducerea la tăcere a revendicărilor lor asupra la proprietății și muncii deopotrivă.

 

---

---

 

 

PANEL R: SOCIOLOGIA CAPITALISMULUI ROMÂNESC: O DISCUȚIE CU VLADIMIR PASTI

Data: Sâmbătă, 25 martie, 12:00 – 14:00

Moderatori:

Dana Domșodi

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea Babeș-Bolyai

Florin Poenaru

Afiliere instituțională: Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea din București

 

Vladimir Pasti 

Afiliere instituțională: Departamentul de Sociologie, Facultatea de Științe Politice, SNSPA București

 

În acest panel vom interoga critic sociologia lui Vladimir Pasti împreună cu acesta. La un prim nivel ne propunem, așadar, o sociologie a sociologiei acestuia. Vom explora parcursul formării sale ca sociolog și bazele epistemologice ale cercetărilor și analizelor sale. Discuția se va centra pe câteva teme esențiale ale cărților sale: capitalismul românesc și global în perspectivă istorică, tranziția postcomunistă ca episod distinct într-o istorie mai lungă a modernizării și occidentalizării, procese de industrializare și dezindustrializare în România, inegalitățile sociale și accentuarea acestora, elite politice și economice, putere politică și politici sociale, ideologii dominante și alternative, criza capitalismului și a lumii contemporane. Un alt palier al discuției va încerca să ofere o sociologie a sociologiei Românești. Care a fost poziția acesteia în câmpul științelor sociale și ce raport a dezvoltat cu puterea politică în diferite perioade istorice? Care este starea sociologiei astăzi și, mai general, a mediului universitar și de cercetare? Sesiunea de discuții cu profesorul Vladimir Pasti va încerca să surprindă intersecția dintre traiectoria sa biografică și intelectuală și procesele sociale care au transformat societatea românească și cunoașterea sociologică despre aceasta. În anticiparea acestei discuții, vă propunem spre lectură acest interviu al profesorului Vladimir Pasti apărut pe Criticatac:http://www.criticatac.ro/interviu-cu-sociologul-vladimir-pasti-tranzitia-romaneasca-a-fost-ultimul-proiect-de-modernizare-a-tarii-din-lungul-sir-de-modernizari-neterminate-incepute-inca-din-sec-al-xix-lea/