Joi, 23 MARTIE, 12:00 – 14:00
Aurora Trif (Dublin City University)
Titlu: Lupta sindicatelor împotriva muncii precare: misiune imposibilă în România?
Rezumat: Tranziția de la socialism la economia de piață a contribuit la creșterea muncii precare și la scăderea puterii sindicatelor în România. Acest fenomen a fost accentuat de criza economică din 2008, când guvernul a redus semnificativ drepturile individuale și colective ale angajaților. În contextul în care drepturi fundamentale ale sindicatelor au fost suprimate (ex. prin legea dialogului social din 2011), iar drepturile angajatorilor de a folosi contracte nestandard și alte măsuri pentru a reduce costurile forței de muncă au fost consolidate, este posibil ca sindicatele să lupte împotriva precarității? În mod tradițional, precaritatea se referă la nesiguranța ridicată a locului de muncă a lucrătorilor cu contracte nestandard. Considerând că măsurile adoptate în timpul crizei economice din 2008 au redus protecția angajaților cu contracte standard, acest studiu dezvoltă o conceptualizare multidimensională a muncii precare, pentru a identifica acțiuni sindicale care urmăresc scăderea precarității pentru angajați și/sau lucrători. Acțiunile sindicatelor sunt considerate de succes dacă induc o îmbunătățire măsurabilă în cel puțin una dintre dintre următoarele aspecte: (i) venituri nesigure sau scăzute (ex. salariu minim), (ii) timp de lucru imprevizibil, (iii) nesiguranță ridicată a locului de muncă, (iv) lipsa de reprezentare sindicală și (v) dumpingul social. Această prelegere se focalizează pe examinarea condițiilor în ce care sindicatele au reușit să reducă precaritatea în cinci sectoare (agenții de plasare a forței de muncă, automobile, comerț, construcții și sănătate) dupa 2008. Investigarea acțiunilor sindicale de succes și a celor nereușite arată că, în fiecare sector, sindicatele care își mobilizează resursele interne au reușit să reducă dimensiuni ale precarității, cum ar fi salariile mici, lipsa de reprezentare și timpul de lucru neregulat. Rezultatele arată că sindicatele ale căror obiective se bazează pe discursuri convingătoare câștig-câștig pot combate anumite aspecte ale precaritatii chiar și în condiții nefavorabile. În plus, perseverența sindicatelor după demersuri nereușite și capacitatea lor de a folosi oportunități externe (ex. Planul Național de Redresare și Reziliență) au contribuit la adoptarea legii 367/2022 care îmbunătățeste accesul angajaților și lucrătorilor la reprezentare sindicală.
Moderator: Dragoș Adăscăliței (Eurofound)
VINERI, 24 MARTIE, 12:00 – 14:00
Cornel Ban (Copenhagen Business School, Danemarca)
Titlu: Dependența tensionată a modelului românesc de creștere economică: disfuncționalități sociale și vulnerabilitate climatică
Rezumat: Contrar pesimismului general, modelul de creștere românesc bazat pe creșterea simultană a exporturilor industriale si consumului intern a dat cea mai mare rată de creștere economică din semi-periferia estică. Din acest punct de vedere criticii acestui model de creștere au mult explicații de dat. În același timp, însă, până și corul de lăudători acceptă că este un model care nu doar că accentuează inegalitățile, face prea puțin pentru cei (mulți) excluși de la roadele creșterii și lasă în urma orașe puțin vivabile până și în cazurile de succes, dar conține, în sine, ingredientele stagnării mașinii investiționale și de consum care a accelerat până acum aproape de maxim. Mai mult decât atât, este un model extrem de vulnerabil la consecințele previzibile ale crizei climatice, criza pentru care suntem pregătiți puțin, si oarecum cu forța, de constrângerile finanțărilor UE, societatea româneasca negenerând o alianță socio-politică care să ceară măcar adaptare la ororile climaterice care se întrevăd. Cum am ajuns aici? Ce e de făcut, dat fiind statul slab?
Moderatoare: Veronica Lazăr (Universitatea București)
VINERI, 24 MARTIE, 18:00 – 20:00
Enikő Vincze (Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai)
Titlu: Dezvoltare inegală în România: condiție și produs al acumulării de capital
Rezumat: Prezentarea se bazează pe teoriile dezvoltării inegale și periferializării multiscalare, dar și pe cercetările mele empirice realizate în România în ultimii 10 ani despre rolul locuirii în economia politică, dezvoltarea imobiliară ca sursa acumulării de capital, și dezvoltare teritorială. Voi vorbi despre dezvoltarea inegală ca o condiție a acumulării de capital din perspectiva transformărilor prin care România a trecut în ultimele decenii, și care i-au alocat un rol în expansiunea teritorială a capitalului ca soluție la crizele create de capitalism. Restructurarea economică prin privatizare și dezindustrializare; refacerea dependenței economice de fluxurile de capital străin; precarizarea și pauperizarea forței de muncă; exploatarea resurselor naturale pentru export în condițiile; privatizarea băncilor și crearea unui sistem financiar pentru profit, susținător al economiei dependente de credit/ îndatorare; deschiderea de locații în România pentru serviciile externalizate (prin outsourcing) ale unor companii multinaționale, mai ales în domeniul tehnologiei informației sunt printre transformările la care voi face referire. Apoi discut despre dezvoltarea inegală ca produs al acumulării de capital, despre cum se orientează capitalul către teritorii și sectoare economice promițătoare de profituri sigure, mari și rapide (de exemple spre locuire și dezvoltare imobiliară) în țările semi-periferice ale capitalismului global financializat, și cum, astfel, creșterea economică se acumulează în anumite teritorii în timp ce altele suferă de dezinvestire. Acest fapt a devenit inevitabil și în România, și pentru că politica de stat a schimbat rolul statului în economie, renunțând la planificarea economică și teritorială în contextul anti-comunismului generalizat. Convingerea mea este, că o analiză critică a transformărilor capitaliste în România trebuie să se canalizeze într-o critică a capitalismului, pentru că România nu este o țară a capitalismului eșuat, ea mai degrabă ilustrează eșecul capitalismului. Susțin, că analizele noastre trebuie să fundamenteze o viziune despre alternativa socialistă la capitalism, încercând să răspund la întrebarea, dacă și cum se pot pune noile contradicții ale capitalismului post-neoliberal de stat militarizat, în slujba realizării socialismului democratic.
Moderatoare: Irina Culic (Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai)
LANSARE DE CARTE
Joi, 23 Martie, 14:00 – 15:00
Lansare carte: Bertolt Brecht – Trei piese antifasciste (Editura Tact)
Participă: David Schwartz, Veronica Lazăr, Lorin Ghiman
“Spectacolul ar trebui să provoace spectatorul să gândească și să acționeze, nu să îl copleșească emoțional. Or această abordare este dezvoltată de Brecht tocmai în opoziție cu ceea ce percepea ca manipulare a emoțiilor și recurs la sentiment în propaganda nazistă. Discursul nazist stârnea emoții primare, precum frica sau ura, prin strategii tipice teatrului burghez. După venirea la putere a naziștilor, Brecht va observa cu ironie amară că niciun regizor care apelează la vechile mijloace de manipulare a emoțiilor nu poate rivaliza în acest domeniu cu propagandiștii naziști. Teatrului care provoacă emoții necontrolate și adoarme rațiunea, Brecht aspiră să îi opună un teatru științific, care să deconspire mecanismele iluziei și să invite la cunoaștere și la plăcere. Acest teatru, pe care îl numește inițial epic, iar mai târziu dialectic, plasează spectatorul în rolul celui care judecă, analizează, cântărește, se îndoiește.” ( David Schwartz)